Meşterul a prelucrat zeci de kilograme de metal preţios, dar nu adoră bijuteriile. Consideră că sănătatea este cea mai de preţ comoară a omului. În timpul şcolii elementare, Florin Prisacaru era un elev talentat la desen.
Marea lui dorinţă era să meargă la un liceu de arte plastice din Iaşi, unde visa să înveţe ca să poată deveni pictor. Nu a reuşit să intre la şcoala dorită din cauza unei întâmplări ciudate, care i-a schimbat viaţa.
„Eram în sala unde dădeam examenul şi aşteptam să intru la rând. Mi s-a făcut sete şi m-am îndreptat spre chiuveta din încăpere. Unul dintre profesorii din comisie m-a văzut şi pur şi simplu m-a scos din examen. Am plâns, l-am rugat, dar nu a vrut să audă de nimic. Aşa a fost să fie“, rememorează bărbatul. Aşa că, în anul următor, s-a înscris la Şcoala de Meserii din Oradea, unde a învăţat timp de doi ani.
Bijutier din întâmplare
Meseria de bijutier şi-a ales-o spre finalul şcolii. Pentru că avea talent la desen, dar şi multă răbdare, începuse să schiţeze inele şi cercei, închipuindu-şi cum ar arăta acestea dacă ar fi confecţionate din aur. Aşa că şi-a început profesia într-un atelier, în care nu făcea decât să lipească un inel sau un lănţişor rupt.
„Cu timpul, am început să concep eu însumi modele şi la un moment dat am ajuns foarte căutat pentru imaginaţia şi priceperea mea. Am văzut acum lanţuri sau brăţări lucrate în străinătate pe care eu le făceam cu 20 de ani în urmă“, susţine bijutierul. Cel mai greu i-a fost în regimul comunist, din cauza prohibiţiei metalelor preţioase.
Fără verighete comuniste
„Era o adevărată tensiune.Toată lumea era stresată din cauza poliţiei. Nu-şi mai făceau oamenii nici verighete la nuntă de frică să nu fie luaţi în colimator de autorităţi. Era frica aceea să nu fie ridicaţi de poliţia economică şi nu veneau nici măcar să-şi