Expertul tehnic Cătălin Grigoraş, care a fost, până în decembrie 2008, director adjunct al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice (INEC), a plecat din instituţie prin demisie, în mai 2010, în timp ce se afla în cercetare disciplinară, informează institutul într-un comunicat de presă, citat de Mediafax.
"Domnul Cătălin Grigoraş a încetat raporturile de muncă cu INEC la data de 3 mai 2010, prin acordul părţilor, ca urmare a solicitării venite din partea acestuia deoarece se afla în cercetare disciplinară", susţine conducerea INEC în comunicatul de presă de marţi.
Reprezentanţii INEC afirmă că instituţia este acreditată conform standardului de calitate SR EN ISO CEI 17025:2005. Acest lucru presupune că activitatea instituţiei se desfăşoară "potrivit unor proceduri generale şi specifice, verificate şi recunoscute de organismul naţional de acreditare - RENAR".
Una dintre aceste proceduri, scriu reprezentanţii INEC, presupune ca toate materialele recepţionate de instituţie pentru expertizare să fie "identificate prin etichetare sau inscripţionare", cu scopul de "a se evita sustragerea sau înlocuirea acestora".
Inscripţionarea CD-urilor, inclusiv a celui primit de la Administraţia Prezidenţială, "s-a realizat prin înscrierea" unor menţiuni "cu ajutorul unui CD marker, instrument scriptural special destinat acestui scop, care prin proprietăţile sale nu alterează nici materialul pe care se aplică şi nici conţinutul informaţiilor aflate pe CD".
Reprezentanţii INEC afirmă din nou că, în avizul de specialitate pe care l-a întocmit, expertul Cătălin Grigoraş "nu face nicio referire cu privire la vreo alterare a materialului supus expertizării, respectiv a CD-ului".
"Concluzia formulată de expert a fost în sensul că «înregistrarea contestată conţine elemente de editare computerizată în sensul alterării integrităţii», fără a exista v