Monstruosul comandant al închisorii de la Galaţi şi mai apoi al celei de la Gherla, a fost decorat cu „Steaua Republicii” - „pentru merite deosebite” în... uciderea cu bestialitate a „duşmanilor poporului” majoritatea preoţi şi intelectuali.

Printre închisorile comuniste din România în care, începând din 1945, au fost exterminaţi opozanţii „ciumei roşii”, se numără şi cea de la Galaţi. În perioada în care aceasta l-a avut ca director-comandant pe capitanul Petrache Goiciu, puşcăria gălăţeană a dobândit sinstra faimă de „abatorul deţinuţilor politici”. Numele lui Goiciu le dă şi astăzi fiori urmaşilor celor cărora, până să le curme vieţile, acest torţionar cu o faimă sinistră le-a transformat în coşmare greu de povestit.

Gălăţeanul Petrache Goiciu, născut în 1905, era fiul unui muncitor şi al unei femei casnice. După ce a absolvit cele patru clase ale şcolii gimnaziale, s-a angajat la Atelierele CFR din Galaţi unde a fost coleg cu Gheorghe Gheorghiu Dej. Acolo a lucrat până în 1945, când a fost promovat, exclusiv pentru originea sa socială “sănătoasă”, iar conducerea Partidului Muncitoresc Român l-a făcut “responsabil de cadre” la Sectorul de Partid al CFR. Doi ani mai târziu, din dispoziţia prim secretarulului Regionalei de Partid, a fost transferat la Penitenciarul Galaţi.

Din acel moment, arivismul şi ticăloşia lui Goiciu încep să facă victime. Prima dintre acestea a fost chiar şeful său, directorul instituţiei, pe care l-a înlăturat „demascându-l” la Regională şi apoi i-a luat locul, în martie 1948.

Un psihopat lăsat să ucidă cât poftea

Apoi, noul director-comandant al Penitenciarului Galaţi a început să-şi exerseze în voie sadismul, profund patologic, pe “duşmanii poporului”.

“Era una dintre figurile cele mai temute şi mai detestate în lumea închisorilor, căruia i s-a reţinut - lucru rar - şi înfăţişarea: mătăhălos, cu