Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Satu Mare: Expoziţie fascinantă de reptile vii la Muzeul Judeţean

Publicat in Adevarul, joi 5 noiembrie 2009 ·

Cea mai lungă viperă din lume este expusă publicului. Un şarpe de cereale mexican a fost mascota deschiderii expoziţiei, zeci de copii mai curajoşi fotografiindu-se cu acesta. Cele mai periculoase cobre din lume, şerpi de talie mică veninoşi şi neveninoşi, cele mai rapide şopârle dar şi un piton lung de cinci metri sunt expuse, începând de marţi, la Muzeul Judeţean, până pe data de 4 decembrie. Instituţia sătmăreană în colaborare cu firma Aspectum SRL din Arad, a deschis o expoziţie de reptile vii. Cele aproximativ 40 de specii de reptile provin de pe toate continentele lumii. Expoziţia a fost inaugurată marţi de o clasă de elevi de la Liceul „Doamna Stanca“. Copiii de clasa a V-a s-au înghesuit să se fotografieze cu un şarpe de cereale mexican, un exemplar neveninos. „Sunt fascinată de reptile. Mie îmi plac mai mult broaştele. Nu mi-e frică de şarpe mai ales că ne-a spus administratorul că nu este veninos“, a declarat Dora Fekete.

Viperă de Cartea Recordurilor

Vedeta expoziţiei este o viperă Palestiniană. Şarpele lung de doi metri este cel mai lung exemplar din lume din specia sa. Potrivit specialiştilor şarpele atinge o lungime maximă de 1metru şi 20 de centimetri. „Nu ştim ce a determinat creşterea în lungime a şarpelui. Mănâncă la fel ca ceilalţi şerpi, o dată pe săptămână, bucăţi de carne crudă. Şopârlele sunt hrănite o dată la două zile cu viermi, bucăţi de fructe şi legume. Demersurile pentru omologarea şarpelui în Cartea Recordurilor au început deja“, a declarat administratorul expoziţiei, Adrian Vasile Voicu. Săptămâna viitoare, pe lângă exemplarele expuse în terarii la Muzeu, proprietarul reptilelor, Chris Victor Ladislau, va aduce din Ungaria noi exemplare de reptile. Cris Victor este proprietarul acestor reptile de mai bine de 15 ani. La Arad el deţine cea mai mare broască ţestoasă din România în vârstă de 50 de ani.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 4 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 6 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 3 ore
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 4 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 7 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 8 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Regele Charles, prea ocupat ca să se vadă cu Harry

HotNews acum 3 ore
Regele este prea ocupat pentru a-l vedea pe prințul Harry în timpul vizitei sale în Marea Britanie, a declarat purtătorul de cuvânt al ducelui, citat de Sky News. Prințul Harry și MeghanFoto: ANGELA WEISS / AFP / Profimedia Ducele de Sussex a sosit

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 5 ore
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

Vremea

București
acum

16°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

9°/17°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/19°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

17°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/22°