Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dan Şucu: Comisionul de rambursare anticipată este echivalentul modern al legării de glie a iobagilor din secolul 17

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 6 august 2010 ·

Nu credeam că voi ajunge vreodată să apreciez munca în favoarea cetăţeanului făcută de o instituţie a statului român, Consiliul Concurenţei. Atunci când au atacat cu succes cartelulul cimentului, am spus că este o întâmplare. Când au intervenit în înţelegerile anticoncurenţiale din telecom, mi-am pus întrebări. Certitudinea am avut-o însă când au atacat monopul bancar la rădăcină, la comisionul pentru rambursarea anticipată.

Fidelizarea clienţilor este visul oricărei afaceri. Dar această fidelizare se face prin calitate, inovaţie, competitivitate şi în principal prin respectul pentru client. Băncile au inventat însă ceva nou. Acest comision pentru plata anticipată, adică modul pervers în care o bancă îşi poate fideliza forţat pentru 20-30 de ani clienţii deja existenţi chiar şi în condiţiile în care le creşte acestora costul de creditare cu 3-4 puncte procentuale este modul prin care orice competiţie bancară în fa­voa­rea clientului este eliminată din start şi este echivalentul modern al legării de glie al iobagilor din secolul 17.

Nimic nu este mai neconcurenţial în sistemul bancar decât acest comision. Consiliul Concurenţei a sesizat pericolul pentru client şi a intervenit declarându-l anticoncurenţial şi scoţându-l în afara legii din toate contractele prezente şi viitoare. Clienţii cu istoric bancar bun, nemulţumiţi de costurile creditelor lor existente aveau astfel cale liberă să renegocieze condiţii mai favorabile. Costurile renegociate puteau compensa o parte din pierderea de nivel de trai, venită din micşorările de venituri şi creşterea de TVA. Chiar şi bugetul ar fi avut de câştigat din posibilele cheltuieli suplimentare făcute din banii economisiţi.

Chiar eram mândru că guvernanţii ţării mele au răspuns lăcomiei corporatiste bancare cu mijloace concurenţiale, adică pragmatice, pe când cei din Ungaria, confruntatţi

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul slovac al Apărării: starea premierului este „extraordinar de gravă”

Mediafax acum o ora
Starea premierului slovac Robert Fico este „extraordinar de gravă” după ce a fost împuşcat de cinci ori. Anunţul a fost făcut miercuri seara de ministrul slovac al Apărării, Robert Kalinak. Fico a fost împuşcat în abdomen în timpul unui eveniment pu

Nunta din Teleorman care a blocat circulația / Socrul mare a fost reţinut pentru instigare

HotNews acum 50 minute
Socrul mare de la nunta din judeţul Teleorman care a blocat circulaţia în localitatea Buzescu a fost reţinut pentru 24 de ore. El este acuzat de instigare la împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice. Nuntă cu alai în Buzescu, Te

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum 2 ore
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Marius Tucă Show începe joi, 16 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

UPDATE - Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar / Trenul nu are încărcătură - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. UPDATE: ”A doua locomotivă şi vagoanele au fost decuplate din timp”, au mai transmis oficiali

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum 3 ore
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum 3 ore
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 13 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Ce scrie L'Equipe despre abandonul Simonei Halep de la Paris: „Ghinion”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
(24 de ani, 123 WTA) de la Trophee Clarins din cauza durerilor la genunchiul stâng. L'Equipe, cel mai important cotidian francez, a reacționat după acest eveniment de la Paris.

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum 3 ore
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Vremea

București
acum

15°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

mie.

7°/14°
joi

8°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°