Petru Cioacă, un fabricant de dresuri din Neamţ, a cerut Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci să-i recunoască dreptul de a produce ciorapi cu numele avocatei din Braşov dispărută în 2007. Afaceristul susţine că nu se gândeşte să dea lovitura cu ciorapii „Elodia“, ci vrea doar să adauge acest nume la celelalte 40 de sortimente pe care le produce deja.
Petru Cioacă (46 de ani) produce de peste un deceniu ciorapi de damă şi spune că nu l-a interesat la început misterioasa dispariţie a avocatei din Braşov. Se uită rar la televizor, în schimb prietenii săi l-au tras de mânecă şi au remarcat câteva coincidenţe remarcabile care îl leagă de „cazul Elodia".
„Mă cheamă Cioacă, la fel ca pe soţul Elodiei. Doar că eu sunt Petru, iar el e Cristian. Şi eu sunt la a doua căsătorie. Am un băiat care se numeşte Patric, la fel ca pe fiul Elodiei. Soţia mea lucrează tot în sistemul de justiţie. Este grefieră la Judecătoria Târgu Neamţ", enumeră Cioacă de la Neamţ asemănările cu tizul său.
Afaceristul spune că poartă din moşi-strămoşi numele Cioacă, care este des întâlnit în satul Boiştea, de unde se trage.
Spune că l-a botezat pe fiul său Patric fără nicio legătură cu povestea Elodiei.
„L-am numit aşa pentru că s-a născut pe 19 mai, de Sfântul Patrichie. Era în 2007, înainte să se facă atâta vâlvă cu Elodia", explică fabricantul de ciorapi.
„Elodia" are 15 den
Cele peste 40 de sortimente de dresuri produse de Cioacă poartă toate nume feminine, precum Maria, Ioana, Erika, Simone, Eva, Ema, Rossa, Delia sau Nadia. El a adăugat-o de curând la colecţie şi pe Elodia, un ciorap fin de 15 den. Îi vinde cu 2,5 lei perechea. „Nu doresc să profit de numele Elodia. L-am adăugat în lista mea de produse ca şi pe celelalte nume de femei", afirmă întreprinzătorul.
Petru Cioacă a lucrat mai mulţi ani în Italia, la o fabrică de produse sudate din ino