La mijlocul lunii martie s-a instaurat o tradiţie a arătării muşchilor naţionalişti. Maghiarii defilează sub culorile roşu-alb-verde, uneori arborând însemne ale Gărzii Maghiare, organizaţie de extremă dreapta din Ungaria, unde, de altfel, a fost scoasă în afara legii în urmă cu un an. Replica vine din partea Noii Drepte româneşti, organizaţie care nu se deosebeşte substanţial de cea maghiară (imaginaţi-vă lozinca „România Mare, în vechile hotare" scandată în ungureşte). Mai departe, dacă tot există un Forum Civic Maghiar, s-a înfiinţat în Covasna şi un Forum Civic Român, cu statut incert (o organizaţie cu acest nume fiinţează din 2004, dar obiectivele şi activitatea acesteia nu par să aibă legătură cu manifestările de la Topliţa de săptămâna trecută).

La Cluj, un grup de exaltaţi maghiari au arborat o pancartă pe care scria „Ţinutul Secuiesc nu e România" - aserţiune mai degrabă lipsită de sens decât insultătoare. Lozinca a fost preluată, cu aceeaşi lipsă de logică, de către proaspătul lider al PSD, care a parafrazat: „Ţinutul Secuiesc nu e România pentru că nu există Ţinutul Secuiesc". Desigur, nu există o entitate juridică numită astfel, dar mă întreb cum se poate nega existenţa unei regiuni cu identitate istorică, etnografică şi socială distinctă. Unio Trium Nationum, cu toate semnificaţiile neplăcute naţiunii noastre, este un document istoric, alături de multe altele pe care nu are rost să le ignorăm. E ca şi cum ai nega existenţa Ţării Vrancei, a Ţării Maramureşului etc.

Ceea ce pare să fi inflamat îndeosebi spiritele în acest an pare să fi fost ideea de oficializare a limbii maghiare în Ţinutul Secuiesc. Ce înseamnă această „aroganţă"? Conform celor votate, „limba maghiară este limbă oficială în Ţinutul Secuiesc, având un statut identic cu limba oficială a statului, orice cetăţean cu domiciliul în Ţinutul Secuiesc are dreptul să folosească liber şi