Subiectul desemnarii candidatului la postul de premier a revenit in dezbaterea publica, in urma unui interviu dat de dl Basescu. Acesta a reafirmat libertatea pe care o are presedintele statului de a face aceasta propunere daca in urma alegerilor niciun partid nu castiga peste jumatate din mandatele parlamentare, scrie Doc pe blogul sau.

Replica partidelor a venit prin dna Nicolai care a afirmat, vag, ca dl Basescu “lucreaza la limita Constitutiei”; si prin dl Diaconescu de la PSD care a afirmat, conform Mediafax, ca "seful statului are, constitutional, optiunea desemnarii premierului, in urma consultarii cu partidele intrate in Parlament, dar respectarea majoritatii parlamentare, in urma rezultatului alegerilor, este obligatorie".

Nu stiu cum citeste dl Diaconescu Constitutia, dar dupa logica simpla o “optiune obligatorie” reprezinta o contradictie de termeni. De fapt, daca ne uitam la textul Constitutiei, art. 103, acesta este foarte clar: daca niciun partid nu are mai mult de jumatate din parlament, presedintele desemneaza premierul consultandu-se cu toate partidele reprezentate acolo. Nu vad pe ce baza posibila s-ar putea deduce din acest text ca presedintele e obligat sa accepte o intelegere intre ele care sa dea majoritatea si persoana premierului decisa de aceasta intelegere. Sigur, asta e litera Constitutiei insa exista si un spirit al ei.

Exista un spirit al Constitutiei dincolo de litera acesteia, fara indoiala. Problema cu discutiile de acest gen este ca in numele lui ne sunt servite de fapt speculatiile salbatice ale politicianului sau jurnalistului care-l invoca. In mod normal, spiritul unei constitutii ar trebui sa insemne ceea ce vrea sa spuna legea fundamentala dincolo de ceea ce scrie in ea. In interpretarea partizana, “spiritul Constitutiei” inseamna ce ar vrea persoana in cauza sa spuna Constitutia, dincolo de ceea