A dat examen la Politehnică, la Economie Minieră, pentru că familia dorea să-l vadă inginer. Din 300 de candidaţi, deşi erau 12 pe loc, a intrat al doilea. Numele îi este sinonim cu teatrul, dar şi cu filmul. Cariera sa este fără doar şi poate una strălucită. Cochetează cu muzica de când se ştie, iubeşte viaţa cu toate bucuriile, necazurile, plăcerile şi neplăcerile ei, iar cel mai mare defect al său este că are mult prea mare încredere în oameni. A fost dezamăgit de prieteni, dar tot nu s-a învăţat minte, e preocupat de tenis şi fotbal. A avut un an mai puţin fast, dar a devenit mai puternic, căci "Dumnezeu mi-a dat zile frumoase, sunt întreg la minte, joc în spectacole şi filme, oamenii mă iubesc, îmi cer autografe". Ion Dichiseanu îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".
"Viaţa mea e un roman, dar unul de calitate..."
"N-am avut vacanţă vara aceasta, mi-am renovat casa, am redecorat-o, mai bine zis. În anul care a trecut am avut şi necazuri, şi bucurii. Spun necazuri, pentru că în 4 martie mi-a murit sora, Eugenia, care mi-a fost ca şi mamă. A fost greu, a trebuit să mă ocup de înmormântare, iar de probleme în plan sufletesc nu mai spun. La bucurii pot spune că am reluat cele două spectacole în care joc, «Pluralul englezesc» şi «Scapino».
În general, am bucuria că sunt bine sănătos. În fiecare an îmi sărbătoream ziua împreună cu câţiva prieteni, dar anul acesta nu intenţionez nimic, din mai multe puncte de vedere. Nu am starea necesară, cred că nici colegii mei. Din păcate, asta simţim cu toţii, şi se reflectă asupra mentalului nostru. Cred că este suficient cât am de lucru acum. Am avut câteva zile de filmare cu Sergiu Nicolaescu, la «Ultimul corupt», unde joc un procuror. În tot palmaresul meu nu aveam nici un procuror. Am jucat de la ţăran la musulman, Osman Paşa sau Antoniu şi Cle