Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cluj: Clujenii s-ar putea încălzi cu energie verde în acest an

Publicat in Adevarul, marți 18 august 2009 ·

Un proiect de 6,4 milioane de lei prevede montarea de panouri solare pe 14 centrale termice. Dacă proiectul primeşte finanţare prin programul „Casa Verde”, primele două sau trei centrale ar putea fi modernizate în acest an. Pe o parte din centralele termice de cartier din Cluj vor fi montate panouri solare care vor aduce economii de 10 la sută la facturile a circa 27.000 de clujeni. Dintre cele 51 de centrale termice de cvartal analizate, au fost alese 14, al căror grad de umbrire este zero.

Chiar dacă mulţi clujeni au renunţat la serviciile Regiei de Termoficare (RAT) şi şi-au montat centrale individuale, potrivit directorului tehnic al RAT Cluj, Dan Cupşa, aceştia s-ar putea întoarce în timp, odată cu scumpirea gazului.

Se caută fonduri la „Casa Verde”

După aprobarea proiectului de către consilierii locali în şedinţa din 11 august, proiectul a fost depus la Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a doua zi, pentru a prinde termenul limită pentru prima etapă a programului „Casa verde“, care a fost 14 august.

Termenul a fost iniţial 31 iulie şi a fost prelungit în două rânduri, pentru 7, iar apoi 14 august. AFM asigură o finanţare nerambursabilă de până la 80 la sută din cheltuielile eligibile ale proiectului, evaluate prin studiul de fezabilitate la peste 6,4 milioane de lei.

Potrivit directorului Dan Cupşa, dacă va exista finanţare, se doreşte montarea de panouri solare pe cel puţin două sau trei centrale termice încă din acest an. Dintre acestea, cel mai probabil, două vor fi din cartierul Grigorescu.

Economii, după amortizarea costurilor

Celelalte centrale termice ar urma să fie modernizate anul viitor. Potrivit lui Dan Cupşa, studiul de fezabilitate a analizat 51 de centrale termice din Cluj-Napoca, fiind alese 14 din cartierele Grigorescu (C.T. 11, 9, 10), Mă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum o ora
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 6 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Tribunalul Bucureşti a dispus începerea procesului în dosarul în care fraţii Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol/ Aceştia au contestat decizia

News.ro acum 3 ore
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, începerea procesului în dosarul în care fraţii Andrew şi Tristan Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continuată, judecăto

Procesul fraților Tate poate începe. Ce a decis Tribunalul București cu privire la ancheta DIICOT

Ziare.com acum 2 ore
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, 26 aprilie, începerea procesului în dosarul în care fraţii Tristan și Andrew Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continua

Conducta de transport al gazelor naturale Țărmul Mării Negre-Podișor a fost lansată oficial. Ce înseamnă proiectul strategic pentru România

Gandul acum 50 minute
Ceremonia oficială de lansare a proiectului major de infrastructură Conducta de transport gaze naturale Țărmul Mării Negre-Podișor a fost organizată vineri, la Dragalina, județul Călărași, de operatorul național de transport al gazelor naturale, Tra

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum 4 ore
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

Prima reacție a lui Marcel Ciolacu după declarațiile despre moldoveni: A fost o glumă / Mama era din Tecuci

HotNews acum 2 ore
După ce a stârnit un val de critici, inclusiv apeluri la demisie, cu o declarație făcută joi la Timișoara în care invoca faptul că județul Buzău nu e Moldova și cerea oamenilor „să nu mai jignească” cu această afirmație, Marcel Ciolacu spune că a fo

Regele Charles e din ce în ce mai rău, după ce s-a aflat că suferă de cancer. Care este starea lui de sănătate!

Gandul acum 5 ore
Familia regală britanică trece printr-o perioadă delicată! Regele Charles, cât și nora lui, Kate Middleton au fost diagnosticați cu cancer. În prezent, cei doi urmează tratamente pentru a scăpa de această boală necruțătoare. Din păcate, starea monar

PSD: Anchetele penale produc dezastru în USR / Lovitură primită de Clotilde ARMAND chiar de la o colegă de partid

Gandul acum 3 ore
Social-democraţii acuză USR de ipocrizie și anunță că lupta anticorupție promovata de aceștia „și-a pierdut substanța”. Totodată, PSD a menționat cazul viceprimarului municipiului Braşov, Flavia Boghiu, trimisă în judecată după ce a fost inculpată d

Hunedoara: Căutări ale scafandrilor după ce un bărbat a căzut în barajul Haţeg

Mediafax acum o ora
Echipe de scafandri din cadrul ISU Hunedoara şi de la SPJ Salvamont Hunedoara caută un bărbat de 41 de ani care a căzut barajul Haţeg. Pompierii Detaşamentului Hunedoara – Punctul de Lucru Toteşti intervin cu o autospecială de intervenţie, o barcă,

Vremea

București
acum

12°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/16°
Iasi
acum

13°
vin.

9°/13°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

12°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
Timisoara
acum

13°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°