Nu e o crima sa-ti doresti sa fii mandru de tara ta si nici vreun gest retrograd precum datul de acatiste ca sa moara capra vecinului. Doar ca mandria patriotica e o chestiune la fel de serioasa ca renumele unei familii in satul/blocul ei. Se construieste cu greu si in timp.
Nu merg cocosismele, nici poantele smechere, ca imediat se prind vecinii.
Si cu cat e mai mare pofta noastra de mandrie nationala, cu atat disperarea cu care ne-o dorim devine boala. Cea mai raspandita boala de care sufera romanii astazi.
Prietenii mei cei mai buni din liceu au plecat de ani buni din tara. Unul in Austria, celalalt in Irlanda, acolo unde au apartamente, slujbe bune si doruri dulci-amare de a se intoarce. Nu sunt „certati cu neamul”, nu si-au luat inca cetatenia tarii in care locuiesc de aproape un deceniu si folosesc „acasa” atunci cand se refera la Romania.
Dar fiecare are un copil nascut acolo si niciunul dintre ei nu a primit un prenume neaos romanesc. Unul e curat britanic, celalalt din categoria celor universal adaptabile la orice limba. Motivul: sa le fie mai usor.
E mai usor sa nu fii roman atunci cand traiesti ca emigrant in Irlanda sau Austria? Raspunsul depinde de norocul si experienta personala a fiecaruia. Dar daca irlandezul sau germanul stabilit departe de casa este precedat de cliseele pozitive construite de poporul din care provine, romanul nu are parte de asa ceva. Despre noi nu se vorbeste de bine. De ce?
Ultimul articol pe care l-am citit astazi in presa europeana si care face referire la Romania apare in cel mai citit ziar britanic, tabloidul „The Sun”, sub titlul „Bebelusi legati de paturi intr-un spital de copii”. Articolul, unul subtire, are la baza fapte dintr-un spital buzoian. Cel mai recent articol despre Romania aparut in celebra revista americana „The Atlantic” este despre criza cit