Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şcoala privată: dascăli motivaţi, condiţii moderne

Publicat in Adevarul, luni 2 august 2010 ·

Părinţii şi copiii sunt atraşi cu metode noi de predare şi cu profesori bine plătiţi. Dascălii buni care vor salarii decente se angajează la şcoli private, explică Irina Negoiţă, directorul unei şcoli din Bucureşti.

„Cadrele noastre beneficiază de un salariu de pornire dublu faţă de cel de la stat, acesta putând creşte în funcţie de performanţele elevilor, de gradul de implicare în viaţa instituţiei, de impactul activităţii personale asupra calităţii actului educaţional", spune Irina Negoiţă, director educativ al şcolii private „Academia Română pentru Copii" (ARC) din Bucureşti. Astfel, salariul unui debutant într-o astfel de şcoală poate fi de aproximativ 2.000 de lei.

Şi aceasta nu este singura şcoală care consideră că performanţele copiilor se datorează şi unor profesori bine motivaţi financiar, dar şi profesional. La Şcoala Internaţională din Cluj, performanţele elevilor cresc veniturile dascălilor.

„Profesorii sunt mult mai motivaţi la şcoala noastră decât la o şcoală de stat. Cu cât au rezultate mai bune, cu atât salariul este mai mare. De asemenea, ei beneficiază de traininguri în Anglia şi SUA. Mai mult, în cadrul şcolii, acordăm distincţiile de „Profesorul lunii" sau „Profesorul anului", arată Simonei Baciu, fondatoarea Şcolii Internaţionale Cluj.

Taxa de studiu la o şcoală privată variază de la 2.000 de euro, până în jurul sumei de 17.000 de euro, sume ce pot include două mese pe zi şi afterschool.

„Sistemul ajută foarte mult părinţii. Cam pe la ora 16.00 îmi termin treaba la muncă, iar la acea oră ştiu sigur că şi copilul meu şi-a terminat treaba. Nu stau lângă el la teme şi lecţii. Mai e un lucru important, copiii nu au nevoie de meditaţii", spune Andreea Berari, care şi-a înscris toţi cei trei copii la Şcoala Internaţională din Cluj.

Citeşte şi:

Dascălii, derutaţi de tăierea lefurilor

@

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum o ora
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 56 minute
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum o ora
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 4 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 3 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 2 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 5 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum 57 minute
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Forţele israeliene au ucis cinci palestinieni într-un raid în apropiere de Tulkarm din Cisiordania

Mediafax acum o ora
Ministerul Sănătăţii a declarat că a identificat patru dintre cei cinci care au murit în timpul raidului din Deir al-Ghusun. Forţele israeliene au luat unele dintre cadavre, potrivit agenţiei oficiale palestiniene de ştiri Wafa şi unui reporter Reut

Vremea

București
acum

13°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

14°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

17°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°