Cinci persoane au fost reîncadrate în muncă în cadrul Complexului Energetic (CE) Turceni, după ce au câştigat procesele împotriva unităţii energetice. Despăgubirile pe care CE Turceni le-a plătit sau urmează să le achite angajaţilor daţi afară ilegal se ridică la suma de un milion de lei.
În toate cele cinci cazuri, instanţele de judecată au constatat că salariaţii au fost daţi afară în mod ilegal şi au decis reîncadrarea în muncă a acestora, şi, în unele cazuri, plata de despăgubiri. Procesele s-au terminat în acest an. Cei mai mulţi bani îi are de primit Ion Răuţ, ultimul care a fost reangajat în cadrul unităţii după ce a câştigat, la Tribunalul Gorj, procesul cu CE Turceni. Acesta a revenit, în urmă cu o aproximativ o săptămămână, pe funcţia de şef al Corpului de Control. Ion Răuţ este şi preşedintele fundaţiei Eurojob, care s-a ocupat de reprezentarea în instanţele de judecată a salariaţilor de la CE Turceni care au fost daţi afară. Acesta va solicita plata sumei de 200.000 de lei, contravaloarea drepturilor băneşti pe perioada în care nu a lucrat, respectiv, de 27 de luni: „O să am o primă discuţie cu conducerea unităţii, iar, dacă nu se va găsi o soluţie amiabilă, voi acţiona în instanţă unitatea. Chestiunea este destul de simplă pentru că are legătură cu dosarul de reîncadrare şi este stabilită clar în Codul Muncii. Calculul este destul de simplu şi se poate face prin consens“. Ion Răuţ a adăugat că despăgubirile pe care CE Turceni le-a plătit sau urmează să le plătească angajaţilor care au fost daţi afară pe nedrept se ridică la suma de un million de lei“.
Doina Văduva, economistă, este ultimul fost angajat al CE Turceni, care a câştigat procesul de reîncadrare în activitate. Judecata a avut loc la Tribunalul Dolj, care a hotărât, în urmă cu câteva zile, reangajarea şi plata de despăgubiri, în valoare de aproximativ 60.000 de lei: „Am fost dată afar