Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Flăcări şi scandal la Gârcini

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 24 ianuarie 2009 ·

Au scăpat din flăcări în ultimul moment! Cinci persoane, dintre care trei copii, din Săcele, au fost la un pas să ardă de vii după ce casa lor a luat foc din cauza unei lumânări. Maşina pompierilor nu a putut ajunge la locul intervenţiei pentru că drumul era plin de noroi, iar spiritele s-au încins atât de tare, încât a fost necesară intervenţia jandarmilor. „A ars în întregime toată casa şi ce a mai avut pe aici. Din păcate, nu am mai reuşit să ajungem să localizăm mai repede. Drumul este impracticabil, acoperit cu noroi. Am urcat dealul pe jos şi am folosit doar lopeţi. Am avut însă mare noroc că nu a bătut vântul, pentru că altfel ar fi luat foc şi casele din apropiere”, ne-a declarat plutonierul Adrian Bejan, de la Detaşamentul II de Pompieri Braşov.

Totul a ars în jumătate de oră

Bărbatul care locuia în casă cu familia şi-a luat copiii şi a fugit. Flăcările erau atât de mari, încât vecinii nici măcar nu au îndrăznit să se apropie. Construcţia din lemn a ars în totalitate în mai puţin de jumătate de oră. 30 de pompieri s-au chinuit cu lopeţile şi târnăcoapele să stingă focul. Au fost nevoiţi să lase autospecialele cu apă la un kilometru depărtare, din cauza drumului plin de noroi. „A ars de la lumânare. Toată casa de la o banală lumânare. Suntem într-o condiţie foarte grea aici. Aşa am intrat noi în Europa, fără curent şi fără apă. Astea sunt condiţii? O să ardem cu toţii într-o zi şi nu o să îi intereseze de noi nici atunci”, s-a arătat revoltat un localnic.

Ca în Evul Mediu

Câteva sute de oameni din Gârcini nu au energie electrică în locuinţe. Folosesc de când se ştiu lumânări. „Trăim aici de 20 de ani de zile şi nu ştim ce este aia o ştire, nu ştim ce este ăla un televizor, nu ştim ce e aia să spălăm şi noi ziua ca toate femeile la o maşină automată. Uitaţi în ce hal stăm”, ne-a spus o vecină. „Nimic, nu avem nimic! Noi s

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 54 minute
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 21 minute
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

VIDEO Momentul în care un bărbat este scos de sub dărâmături, la 5 zile după prăbușirea unei clădiri în Africa de Sud: „Un adevărat miracol”

HotNews acum o ora
Un bărbat a fost salvat dintre dărâmături la cinci zile după prăbuşirea unei clădiri în Africa de Sud, în ceea ce premierul din Western Cape, Alan Winde, a declarat că este „un adevărat miracol”, scrie sâmbătă Reuters. Salvatorii desfășoară operațiu

Sorana Cîrstea a învins-o pe Vondrousova şi este în optimi la Roma

News.ro acum 14 minute
Sorana Cîrstea, cap de serie 28 şi locul 32 WTA, s-a calificat, sâmbătă, în optimile turneului de categorie WTA 1000 de la Roma, trecând în turul trei de Marketa Vondrousova (Cehia), cap de serie 6 şi locul 6 WTA. Cîrstea s-a impus cu scorul de 7-6

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 6 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 9 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 4 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Amendă uriașă pentru un șofer din Dâmbovița și permis suspendat pentru 300 de zile. Ce fapte a făcut pentru o asemenea pedeapsă

Ziare.com acum 5 ore
Un şofer care a fost depistat de aparatul radar circulând cu aproape 140 de kilometri pe oră şi care nu a oprit la semnalul poliţiştilor a fost oprit în urma unei urmăriri în trafic. Întrucât poliţiştii au constatat că şoferul a avut numeroase abate

„Un mesaj de nevoie imperioasă”. Cum explică Mircea Geoană declarațiile lui Emmanuel Macron privind trimiterea de trupe în Ucraina

HotNews acum 2 ore
Prin afirmațiile sale privind trimiterea de trupe în Ucraina, președintele francez Emmanuel Macron „trimite un mesaj de nevoie imperioasă de a continua să sprijinim” Kievul, consideră secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, care însă a su

Vremea

București
acum

19°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

18°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

9°/19°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

19°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°