Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cornel Penescu, condamnat definitiv la doi ani şi şase luni închisoare cu suspendare

Publicat in Puterea, miercuri 16 octombrie 2013 ·

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) i-a condamnat anterior pe Cornel Penescu şi Gheorghiţă Pieca la cinci luni de închisoare cu suspendare pentru dare de mită şi i-a achitat pentru fals intelectual şi instigare la infracţiune.

Judecătorii Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au admis recursul procurorilor DNA împotriva deciziei din 5 decembrie 2012 a CAB.

Pedeapsa lui Gheorghe Cornel Penescu a fost majorată de magistraţii ÎCCJ la doi ani şi şase luni de închisoare. Gheorghiţă Pieca, fost director al Pic, a fost condamnat la doi ani. Nicuşor Liviu Mîrţoiu şi Iulian Popescu, foşti comisari superiori la Garda Fiannciară din Argeş, au primit câte trei ani închisoare.

Instanţa a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor, stabilind un termen de încercare de câte şase ani în cazul lui Penescu şi Pieca şi de câte şapte ani în cazul lui Mîrţoiu şi Popescu.

Conform Mediafax, condamnaţii trebuie să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş, să anunţe orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte opt zile, precum şi întoarcerea, să comunice şi să justifice justifica schimbarea locului de muncă, să comunice informaţii de natură a le putea fi controlate mijloacele de existenţă.

Cornel Penescu a fost acuzat de DNA în 2009 că ar fi dat mită, prin intermediul lui Gheorghiţă Pieca, lui Nicuşor Liviu Mîrţoiu şi Iulian Popescu, comisari superiori în cadrul Gărzii Financiare Argeş. Cei doi au primit bani pentru a face un control superficial, astfel încât să nu constate neregulile existente şi să nu dea sancţiuni celor două firme controlate de Penescu, SC Muntenia Aliment SRL şi SC Onita SRL.

Comisarii au întocmit un proces-verbal în data de 26 martie 2007 în care au inserat, în legătură cu firmele controlate, date nereale, documentul fiind semnat şi

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Polițiștii locali vor protesta miercuri în fața Guvernului. Care sunt principalele revendicări

HotNews acum 44 minute
Federația Națională a Sindicatelor Unite din Poliția Locală România, afiliată la Blocul Național Sindical, a anunțat că va organiza, miercuri, 8 mai, un miting de protest în fața Guvernului, între orele 10 și 13, a anunțat BNS într-un comunicat de p

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum 16 minute
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Cel puţin doi morţi şi peste 20 de răniţi într-un atac cu cutiţul într-un spital din China

News.ro acum o ora
Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte 21 au fost rănite într-un atac cu cuţitul care a avut loc într-un spital din provincia Yunnan, în sud-vestul Chinei, a anunţat marţi presa de stat, citând surse oficiale, relatează CNN. Atacul, descris d

Burduja cere fotografii cu Bucureştiul pe care Nicuşor Dan „refuză să îl vadă”

Mediafax acum o ora
„Tuturor bucureştenilor, din toate colţurile oraşului. Haideţi să îi arătăm primarului Nicuşor Dan Bucureştiul de care fuge. Nicuşor Dan spune că nu a văzut un şobolan în aproape patru ani de mandat. La fel, primarul Capitalei nu pare să aibă cunoşt

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe podul care traversează Canalul Poarta Albă-Midia Năvodari

Ziare.com acum 13 minute
Un bărbat a murit, marţi, 7 mai, în judeţul Constanţa, după ce a căzut de la aproximativ 25 de metri, de pe podul care trece peste Canalul Poarta Albă – Midia Năvodari, în oraşul Ovidiu. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgenț

Handbal masculin: Dublu câștigător al Champions League, transferat la Dinamo de la Barcelona

HotNews acum 25 minute
Echipa de handbal masculin a celor de la Dinamo București a anunțat marți transferul brazilianului Haniel Langaro. În vârstă de 29 de ani, interul stânga a cucerit de-a lungul carierei două trofee EHF Champions League alături de Barcelona. Haniel La

Poliţiştii locali vor protesta în faţa Guvernului / Aceştia reclamă că nu primesc spor pentru munca prestată în weekend şi de sărbătorile legale / Solicitările sindicaliştilor

News.ro acum o ora
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /1000 locu

Înmatriculările noi de maşini second-hand au crescut cu 4,5%

Mediafax acum o ora
În trimestrul I 2024, înmatriculările noi de vehicule pentru transportul mărfurilor au crescut cu 9,7% comparativ cu trimestrul I din anul 2023. În trimestrul I 2024, ponderea înmatriculărilor noi de autoturisme second hand importate în total înmatr

Gabriela Firea: Adulţii cu handicap trebuie să primească integral stimulentul

Mediafax acum 2 ore
„Trebuie să înceteze nepăsarea şi dispreţul din ultimii patru ani”, scrie Gabriela Firea pe Facebook. Potrivit acesteia, adulţii cu handicap trebuie să primească integral stimulentul votat de majoritatea social-democrată în 2017.

Vremea

București
acum

25°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

23°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

21°
mar.

12°/21°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°