Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Amendamentul lui Fenechiu de alocare a 20 milioane euro pentru aeroportul din Iaşi, admis de comisii

Publicat in Mediafax, vineri 22 noiembrie 2013 ·

Comisiile pentru administraţie publică din Camera Deputaţilor şi Senat au admis, vineri, cu unanimitate, amendamentul depus de deputatul PNL Relu Fenechiu prin care se alocă, din bugetul MDRAP pe 2013, suma de 20 de milioane de euro pentru reabilitarea pistei aeroportului din Iaşi.

"Am îmbătrânit în Parlament de când susţin ceea ce susţin şi azi. În anul 2007 ceream Guvernului Tăriceanu sprijin pentru reabilitarea pistei aeroportului ieşean. În anul 2008 au fost alocaţi 10 milioane de euro şi, datorită faptului că aveam un preşedinte de Consiliu Judeţean foarte priceput, a reuşit marea performanţă ca la sfârşitul anului să dea banii înapoi, fără să cheltuie niciun leu", a spus Fenechiu.

El a precizat că timp de patru ani după aceea a criticat PDL pentru că a promis în fiecare an sprijin pentru reabilitarea pistei aeroportului ieşean şi nu a făcut-o.

Fenechiu a reamintit faptul că, în 2011, când Victor Ponta şi Liviu Dragnea au lansat USL la Iaşi, au promis ieşenilor două lucruri: autostrada Moldova şi pista aeroportului Iaşi.

"S-au promis bani în bugetul pe 2013. Pe 24 ianuarie prmeierul mi-a cerut mie să găsim o soluţie din bugetul Ministerului Transporturilor. Nu exista soluţia, pentru că aeroportul e al Consiliului Judeţean. S-a promis că vom aloca bani la rectificare în iulie, nu s-au alocat. Acum la final de 2013, discutăm bugetul pe 2014. Vă rog, domnule preşedinte executiv al PSD, să permiteţi USL să se ţină de acest angajament faţă de moldoveni. Vă rog să acecptaţi amendamentul propus de mine şi să alocaţi 20 de milioane de euro, respectiv 80 de milioane de lei", a spus Fenechiu.

Vicepremierul Liviu Dragnea, ministru al Administraţiei, i-a replicat lui Fenechiu că acest amendament nu are legătură cu bugetul MDRAP.

"Să susţin moral acest amendament, pentru că nu are legătură cu bugetul pe care îl voi gestiona. Dacă îmi

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum o ora
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 2 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum o ora
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 4 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 2 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 6 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 8 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 2 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 2 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

16°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°