În loc să le stimuleze dorinţa de a învăţa, astfel de competiţii îi pot arunca pe elevi în depresie ş nasc așteptări nerealiste în rândul părinţilor Sursa: VLAD STĂNESCU

Ultimele luni ale anului marchează şi debutul celor mai importante concursuri şcolare, pentru a căror pregătire elevii sunt dispuşi să sacrifice ore bune din timpul lor de joacă. Puţini sunt cei care ajung însă la performanţă. Restul, o recunosc până şi dascălii, sunt victimele părinţilor peste măsură de competitivi, dornici să-şi vadă copilul venind acasă cu un maldăr de diplome. O abordare periculoasă, care poate lăsa traume adânci, spun specialiştii.

Ambiţia familiei versus interesul dascălilor

După trei ani de participare la concursurile organizate de şcoala ei, părinţii Georgianei şi-au dat seama că nu toate competiţiile trebuie urmate cu religiozitate. „Nu mi se par toate potrivite: au fost situaţii în care nu s-a descurcat grozav şi a fost foarte demoralizată, aşa că am ales să nu o mai las să participe acolo unde nu are aptitudini”, povesteşte mama fetiţei, care studiază la o şcoală din sectorul 5 al Capitalei.

Printr-o situaţie similară a trecut şi Bogdana, elevă în clasa a treia. „Săptămâna trecută, fetiţa mea a luat un punctaj foarte mic faţă de cât era obişnuită la prima etapă de la concursul de Evaluare în Educaţie la Română. A făcut o cădere nervoasă când a văzut rezultatul şi acum refuză să mai meargă: astăzi avea Evaluarea la matematică şi nu am mai înscris-o”, povesteşte mama ei.

În astfel de cazuri, părinţii sunt tentaţi să găsească vinovaţi în rândul profesorilor. „Sunt competiţii organizate numai pentru a strânge puncte la gradaţia de merit. Asta în timp ce copiii învaţă că trebuie să ia maximum, altfel nu sunt buni de nimic”, se plânge un părinte bucureştean pe unul dintre forumurile educaţionale.

E drept, premiile obţinute la concursurile şcolare „