Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moş Niculae i-a adus lui Gigi Becali libertatea pe timpul zilei

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 7 decembrie 2013 ·

O comisie şi un judecător de la Penitenciarul Jilava au decis ca Becali să facă închisoare fără pază. El pleacă dimineaţa la muncă şi trebuie să se întoarcă seara.

Un judecător delegat de la Penitenciarul Jilava a decis ca latifundiarul Gigi Becali să-şi execute pedeapsa de 3 ani şi jumătate de închisoare în regim deschis. Adus la Jilava de la Penitenciarul Poarta Albă în urmă cu 10 zile, Becali a făcut imediat cerere de schimbare a modului de executare a pedepsei.

Comisia de la Jilava s-a întrunit de urgenţă, a dat un aviz şi judecătorul delegat al penitenciarului a decis că acesta să execute pedeapsa în regim deschis. În acest moment, el se află în custodia autorităţilor de la Bucureşti. La aflarea veştii, avocaţii latifundiarului au susţinut că la Penitenciarul Poarta Albă din Constanţa nu există condiţii pentru executarea acestui tip de pedeapsă, deci vor solicita transferul acestuia înapoi, la o închisoare din Bucureşti.

Lucruri le nu stau aşa. Penitenciarul Poarta Albă are regim deschis de detenţie. Subcomisarul Gabi Botezan a precizat, pentru "Evenimentul zilei", că în acest moment unitatea de detenţie are locuri de muncă pentru deţinuţii din regimul deschis în domeniul agriculturii, construcţiilor, al amenajărilor stradale şi al sortării deşeurilor. După ce se va întoarce la Constanţa, Becali va trebui să facă o cerere şi să aleagă munca la care se pricepe cel mai bine.

Munca îl face liber

Regimul deschis presupune că cel condamnat iese dimineaţa din închisoare şi se întoarce seara de la locul de muncă, fără a fi păzit. La plecare primeşte un telefon mobil pentru a fi verificat şi pentru a da raportul. Predă aparatul seara, la intrarea în locul de detenţie. Dacă se ţine de treabă, la 30 de zile muncite , Becali scapă de o săptămână din pedeapsă. "Este cea mai permisivă formă de executare a unei pedepse", a completat Botezan.

U

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum o ora
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 2 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 3 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 5 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 2 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 29 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 4 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 4 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 4 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°