Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Negociatorul-şef al ştergerii datoriei Rompetrol: “În vremea lui Boc, negocierile au fost purtate direct de DGIPI. Kazahii au fost ameninţaţi că o să-i salte procuratura, că vor fi arestaţi”

Publicat in Gandul, luni 15 iulie 2013 ·

“Nu mai era timp de aşteptat”. Aşa justifică Gabriel Dumitraşcu, şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, la INTERVIURILE GÂNDUL, rapiditatea cu care statul a căzut la înţelegere cu kazahii, deţinătorii grupului Rompetrol, pentru ca Guvernul să nu mai pretindă datoriile istorice de 517 milioane de euro ale rafinăriei Petromidia, primind în schimb 44,6% din acţiuni, o ofertă de 200 de milioane de doari pentru 26,6% dintre acestea şi garanţia că restul de 18% nu vor fi diluate în următorii ani.

De ce “nu mai era timp”? Negociatorului-şef, cel care a şi semnat înţelegerea din 15 februarie, întoarsă acum de preşedintele Băsescu în Parlament pentru reexaminare, invocă temerea că cei de la KazMunaiGaz ar fi declanşat insolvenţa rafinăriei şi s-ar fi reorientat spre Franţa, strategie din care “statul nu ar mai fi recuperat nimic”.

Fără să-l numească explicit, Gabriel Dumitraşcu admite compromisul politic. Ce speră statul să obţină la schimb? “Avem nevoie de gaz ieftin. Vom folosi infrastructura existentă, controlată prin concernele ruseşti. În maxim 12 luni, sper să avem deja un acord şi un montaj clar”, primele discuţii concretizându-se în recenta vizită a premierului Victor Ponta în Kazahstan, spune şeful OPSPI.

Instalat în decembrie 2012 la OPSPI, cu sprijinul PNL, Gabriel Dumitraşcu vorbeşte, în interviul acordat gândul, despre momentul în care Guvernul Ponta II a început negocierile cu compania de stat kazahă, despre cine a avut iniţiativa, despre preţul obţinut raportat la cel de piaţă, fără a implica un evaluator independent deocamdată, despre cât ar fi de realist un fond de investiţii kazaho-român, dar şi despre una din marile anomalii a acestei afaceri parafate în 2003 de cabinetul Năstase: “în vremea Guvernului Boc negocierile au fost purtate direct de DGIPI”.

Cu ce s-a ales statul din “afacerea Rompetrol

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 12 minute
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 4 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

VIDEO Strada surpată din Slănic, Prahova: Autorităţile anunţă că au umplut craterul. „Eventualele tasări nu reprezintă motive de panică”

HotNews acum o ora
Autorităţile din judeţul Prahova anunţă că, în urma intervenţiilor realizate în regim de urgenţă, au fost terminate operaţiunile de umplere a craterului format în urma prăbuşirii unei porţiuni din strada 23 August din oraşul Slănic. Eventualele tasă

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum 2 ore
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 4 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 7 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 2 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 3 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 6 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Vremea

București
acum

14°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°