Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iuliu Mureşan: „Îmi pare sincer rău pentru Mandorlini, dar asta e viaţa. Şi el se aştepta să-l dăm afară“

Publicat in Adevarul, luni 13 septembrie 2010 ·

Preşedintele CFR, Iuliu Mureşan, l-a felicitat pe Mandorlini pentru performanţele pe care le-a reuşit în Gruia şi i-a mulţumit, dar a spus că această schimbare era necesară în condiţiile în care echipa nu a avut rezultate

„Andrea Mandorlini a lucrat foarte bine, treaba nu a mai mers şi am ajuns la retrogradare. Asemenea lucruri nu suportăm şi am luat măsuri. Din păcate, se repetă situaţia de acum doi ani. Avem o problemă de ordin psihologic şi în cazul acesta a fost nevoie să facem nişte schimbări. Hotărârea am luat-o cu Arpi sâmbătă, Sorin e martor şi vă poate confirma că nimic nu a fost pus la cale. Ne-am întîânit ieri şi ne-am înţeles în zece minute.

Am analizat foatrte bine, am avut o listă cu antrenori străini şi români, dar am considerat că a venit momentul să încercăm cu un antrenor român. Când am făcut prima listă acum două săptămîni cu posibilii antrenori care îl vor schimba pe Andrea Mandorlini, Sorin Cârţu a fost pe ea. El a lucrat bine, îmi pare rău că s-a întâmplat aşa, dar asta e viaţa

Am mare încredere în Sorin Cârţu, deşi pentru noi a fost un coşmar, şi când anterna pe Mioveni şi apoi la Pandurii. Nu uit niciodată partida când am pierdut cu Andone pe bancă, în faţa Pandurilor. Sorin nu a avut până acum şansa să ajungă la o echipă care se luptă pentru titlu, dar sunt convins că e un antrenor care poate să ne aducă titlul, are o experienţă vastă.

Suntem la 6 puncte de locul întâi, sunt recuperabile. L-am sunat şi i-am spus că am nevoie de ajutorul său. Ne-am înţeles în zece minute. Am semnat un contract pe un an si 10 luni, cu posibilitatea renegocierii în vară. Există o clauză care spune că trebuie să câştige titlul, dar asta nu înseamnă că-l vom da afară dacă nu se întâmplă asta. Până la vară oricum rămâne, sigur" a spus Mureşan.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum o ora
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum o ora
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum o ora
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei, respinsă de Biroul Electoral: Este un ordin de la Marcel Ciolacu

HotNews acum o ora
Biroului Electoral al Municipiului Bucureşti a respins candidatura Dianei Șoșoacă, președinta partidului S.O.S. România, pentru funcția de primar general al Capitalei, deoarece a găsit probleme multiple la listele de semnături depuse de senatoare. A

Cum va fi vremea de Paște. Meteorologii anunță temperaturi peste cele normale în ultimele două săptămâni din luna mai

Ziare.com acum o ora
Valorile termice vor fi mai ridicate pe parcursul săptămânii viitoare decât cele specifice perioadei, pe întreg teritoriul României, ulterior temperaturile se vor apropia de cele normale, iar în ultimele două săptămâni din luna mai se vor înregistra

Bărbat de 45 de ani reținut după ce a încălcat ordinul de protecție emis pentru că-și agresase fosta soție

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 45 de ani din Craiova a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a încălcat ordinul de protecţie care fusese emis pentru că îşi agresase fosta soţie. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că poliţiştii au f

Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” la ”negativă”

News.ro acum 23 minute
Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” la ”negativă”, pe fondul crizei de siguranţă care afectează producţia şi fluxul de numerar al producătorului de avioane din SUA, transmite Reuters. Agenţia de rating, care a c

Una dintre cele mai dificile adversare ale Simonei Halep și-a anunțat retragerea din tenis

HotNews acum 2 ore
Alize Cornet și-a anunțat la Canal+ retragerea din tenisul de performanță, franțuzoaica în vârstă de 34 de ani urmând să-și încheie cariera după participarea la Roland Garros 2024. Simona Halep si Alize CornetFoto: Ella Ling / Shutterstock Editorial

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

20°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°