Prea multe instituţii de învăţământ superior au ca prioritate să facă bani şi nu calitatea educaţiei, a fost de părere preşedintele Traian Băsescu, care s-a aflat sâmbăta la lucrările Congresului Studenţilor Români. "Foarte multe grupuri de dascăli consideră universitatea ca fiind locul în care în primul rând trebuie să faci bani şi nu locul în care în primul rând trebuie să creezi condiţii ca tinerii să aibă o şansă în viaţă. Dacă noul sistem de legi propuse de Comisia Miclea va intra în vigoare, vă asigur că acest lucru nu va mai fi posibil", a adăugat Traian Băsescu, după ce o studentă a atras atenţia asupra numărului mare de tineri care, deşi au terminat o facultate, nu îşi pot găsi un loc de muncă.
"Cifrele de şcolarizare nu sunt cele adecvate realităţilor economice, ci celor care răspund intereselor corpului profesoral", a spus şeful statului, arătând că, în acest moment, există mai multe locuri la universităţi decât absolvenţi de liceu.
"Această anomalie va trebui rezolvată şi arată foarte clar această discrepanţă, că prea multe instituţii de învăţământ superior îşi calează interesele pe interesele profesorilor de a avea ore, norme, de a fi la mai multe universităţi, şi mai puţin pe calitatea educaţiei" , a mai spus Băsescu, potrivit NewsIn.
În cadrul aceluiaşi eveniment, Băsescu a făcut lobby pentru susţinerea soluţiilor legislative propuse de Comisia profesorului Mircea Miclea, spunându-le studenţilor că au obligaţia de a participa activ la adoptarea legilor de reformare a sistemului de Educaţie.
"Parcă e anul în care m-am hotărât să fiu cel mai antipatic politician", a glumit Băsescu, referindu-se la criticile pe care le-a îndreptat către sistemul de Educaţie.
De asemenea, acesta i-a invitat pe studenţi să participe, duminică, la Ziua Porţilor deschise la Palatul Cotroceni, un eve