Există pe Facebook o serie de grupuri intitulate „Pariez că... poate avea un milion de fani înaintea oricărei alte ţări europene". E simplu: membrii reţelei se declară „fani" ai unuia dintre grupurile naţionale, se face un clasament al numărului de aderenţi ai fiecărui grup... România se află pe locul al treilea, la mare distanţă de primele două clasate (Polonia şi Ungaria), dar devansându-şi (şi aici!) vecinii bulgari. Surprinzător este că nici una dintre aceste patru ţări nu figurează în statistica primelor 30 de ţări ca număr de utilizatori Facebook (pe locul 30 figurează Thailanda, cu puţin sub două milioane de utilizatori, iar România avea, pe 31 decembrie 2009, abia 481.840, ce-i drept, cu o spectaculoasă creştere de 756% în ultimul an). Cu alte cuvinte, ierarhia e dată de un anumit tip de activism al internauţilor din aceste ţări.
De ce am evocat acest fapt atât de lipsit de importanţă? Pentru că el ilustrează o caracteristică mai generală a noastră - nevoia de a ne demonstra, în orice împrejurare, o anumită superioritate naţională. Campionii noştri au statut de zei, iar înfrângerile lor în competiţii sportive sunt de obicei privite ca afronturi naţionale - ne-au furat arbitrii, oculta internaţională nu ne vrea etc. Suntem cu PIB-ul pe locuitor la coada cozilor, dar asta se datorează faptului că alţii ne-ar fi cumpărat economia pe nimic. (Nu prea are logică, dar asta e.) Avem, în schimb, Cel mai Lung Cârnat Afumat şi Cel mai Greu Tort din lume.
În urmă cu vreo doi ani, internetul era plin de mesaje cu îndemnul de a-l vota pe Brâncuşi pe site-ul unei mari galerii de artă britanice (Saatchi Gallery), care alcătuia un clasament al artiştilor plastici semnificativi ai secolului XX (idee debilă). Până la urmă, artistul gorjean (sau parizian, ar zice unii) s-a situat pe onorantul loc al 16-lea, după Picasso, Cezanne, Klimt şi alte nume de anvergură com
