Mihai Frăţilă e un obişnuit al Cercului de ceramică de la Palatul Copiilor din Deva. Operele adolescentului, modelate din lut, sunt de cele mai multe ori inspirate din istorie, materia sa preferată.
Mihai este elev în clasa a VIII-a la Şcoala Generală „Andrei Şaguna" din Deva. A fost atras de plastilină încă din primii ani de viaţă. Când a ajuns la grădiniţă şi a văzut că educatoarele îi puneau pe colegii lui să se joace cu aşa ceva şi să modeleze ce le trece prin minte, s-a simţit ca peştele în apă.
Încet, încet chemarea sa spre modelaj l-a cuprins tot mai mult şi aşa a ajuns să lucreze şi acasă. Anul trecut, a decis că e timpul să treacă la un alt nivel. A înlocuit plastilina cu lutul. „M-am înscris la cercul de ceramică pentru a nu mai murdări lucrurile prin casă. Prima mea lucrare a fost un tanc. Îmi place foarte mult istoria şi majoritatea lucrurilor cărora le dau viaţă sunt inspirate din istorie", spune Mihai.
Pasiunea sa pentru istorie se răsfrânge şi asupra rezultatelor şcolare. „Istoria e materia mea preferată, tocmai de aceea am şi ales să merg la olimpiadă. Asta nu înseamnă că nu îmi place şi chimia, reacţiile şi culorile experimentelor din laborator."
Cea mai dificilă lucrare: un soldat
Capitolul său preferat din istorie este cel care dezbate cele două războaie mondiale. Felul în care au fost purtate luptele şi strategia acestora l-au determinat să se lase atras şi de jocurile similare de pe calculator. E de părere că acestea transpun, într-un fel sau altul, evenimentele istorice în actualitate.
„Sunt atras de tot ceea ce înseamnă istorie, pornind de la maşinăriile de război, până la personajele implicate. Cea mai complexă lucrare a mea înfăţişează un soldat din Al Doilea Război Mondial. Am muncit la el cinci săptămâni", a adăugat micul sculptor în lut. Aceasta este şi lucrarea care i-a ridicat cele mai multe probl