Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Curtea de Conturi din Franta impune reducerea cheltuielilor bugetare

Publicat in Ziare.com, joi 31 mai 2012 ·

Cu ocazia schimbarii puterii in Franta, Curtea de Conturi a acestei tari a facut o analiza privind cheltuielile bugetare. Concluziile merita trecute in revista, fiind interesante nu numai pentru cazul Frantei.

A rezultat ca guvenul anterior a actionat mai bine decat in anii trecuti, dar, pentru noul executiv se impun atat surse de noi venituri, cat si masuri suplimentare de protectie sociala. Este inevitabil ca cei avuti sa contribuie mai mult, noteaza Le Figaro.

Curtea a retinut ca nivelul cheltuielilor situat cu 0,32% peste cel al anului anterior s-a situat sub rata inflatiei de 2,1%, ceea ce pune intr-o lumina buna exercitiul Guvernului Sarkosy.

Aceasta lumina buna nu este insa suficienta. Curtea nu poate trece cu vederea faptul ca executivul a accepat prea usor unele cheltuieli, in cadrul niselor fiscale ascunse sau scapate de sub control, care au supt din bugetul anului 2011, circa 70 miliarde euro.

Numai asa se explica de ce, in ciuda reducerii cheltuielilor de administratie si desfiintarii a 11.000 posturi bugetare, salariile per total au crescut in loc sa scada.

In Raportul intocmit, Curtea intra in unele detalii, cum sunt orele suplimentare efectuate in sistemul de invatatmant, care au costat statul 1,3 miliarde euro.

Alte detalii privesc cresterea spontana a unor cheltuieli pe plan social, fara a avea la baza reforme care sa explice necesitatea efectuarii lor.

Concluziile Curtii sunt ca masurile de ordin general privind reducerea cheltuielilor au adesea un aspect formal. Pentru a reduce efectiv impovararea statului, este necesar sa se aplice "o strategie de reducere sau chiar de suprimare a acelor mecanisme ineficace care creaza cheltuieli".

Concret, sunt necesare decizii politice mai radicale care sa desfiinteze nisele producatoare de risipa, creand eventual sur

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 5 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 6 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 7 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 13 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 6 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 7 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 8 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 6 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

Florin Piersic, reevaluat cardiologic. Ultimele informații transmise de medici despre starea actorului

HotNews acum 12 ore
Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic, vineri, iar starea sa generală este una stabilă, fără modificări semnificative față de zilele anterioare, au informat reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este internat actorul în vârstă

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°