Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pe lîngă

Publicat in Dilema Veche, duminică 25 noiembrie 2007 ·

● Jane / Becoming Jane (Marea Britanie, 2007), de Julian Jarrold.

În caietul său de presă, filmul biografic Jane e prezentat ca "o privire proaspătă în lumea lui Jane Austen". Ca să înţelegeţi cît de proaspătă e această privire, e suficient să aflaţi că primele lucruri pe care le descoperă ea în lumea lui Jane Austen sînt sexul şi violenţa. Sexul e oral şi ne este oferit, în prima secvenţă, de părinţii lui Jane - reverendul George Austen (James Cromwell) şi soţia lui, Cassandra (Julie Walters). De violenţă avem parte ceva mai tîrziu, dar în două reprize, prin amabilitatea tînărului avocat şi pugilist amator Tom Lefroy (James McAvoy) şi a două huidume anonime. Dacă e să ne luăm după scenariştii Kevin Hood şi Sarah Williams şi după regizorul Julian Jarrold, acest Lefroy a fost iubirea vieţii lui Austen şi privirea proaspătă a filmului o surprinde pe viitoarea romancieră (Anne Hathaway) în timp ce-l încurajează - ce-i drept, cu sfială - să dea mai tare.

Episodul acesta nu e menţionat în Epistolarul lui Austen (publicat la noi în 1991 de Editura Univers, în traducerea lui Virgil Lefter). Cît despre Lefroy, acesta figurează cel mai proeminent într-o scrisoare începută joi şi terminată vineri, 15 ianuarie 1796: după ce-l bodogăne un pic pe fratele ei Charles ("Cum de i-a trecut prin minte să comande ciorapii aceia?"), Austen (care tocmai împlinise 20 de ani) trece la Lefroy şi la iminenta lui cerere în căsătorie, pe care declară că o aşteaptă cu nerăbdare, dar că o va refuza categoric dacă "nu-mi promite că renunţă la hainele lui de culoare albă". A doua zi, Austen declară idila încheiată: "În timp ce-ţi scriu, gîndul ăsta trist îmi umple ochii de lacrimi", i se confesează ea surorii sale, Cassandra, după care trece mai departe - la vizita unui anume William Chute ("Nu ştiu ce urmăreşte de este atît de amabil."), la planurile maritale ale unui anume Tom Coo

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 9 minute
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 42 minute
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum o ora
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 32 minute
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Serbia: Nouă răniți în coliziunea a două trenuri la Belgrad

HotNews acum o ora
Nouă persoane au fost rănite vineri când un tren de marfă s-a ciocnit cu un tren de pasageri într-un tunel din Belgrad, a anunțat ministrul de interne Ivica Dacic, citat de AFP. Tren din Serbia ce atinge 200 kmhFoto: Shutterstock „Douăzeci și cinci

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 2 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Descinderi de amploare ale mascaților la hoții de curent de lângă București. Zeci de case racordate ilegal, amenzi de aproape 70.000 de lei VIDEO

Ziare.com acum o ora
Amenzi de 65.000 de lei şi 28 de imobile descoperite racordate ilegal la curent, acesta este bilanţul descinderilor cu efective mărite de poliţişti, jandarmi, inspectori de la Garda de Mediu şi mascaţi în comuna dâmboviţeană Bălteni, informează, vin

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Vremea

București
acum

15°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/21°
Iasi
acum

15°
vin.

8°/21°
sâm.

10°/16°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
Constanta
acum

vin.

10°/15°
sâm.

9°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/27°
lun.

16°/26°