Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slatina: Pompierii au salvat o familie şi 200 de animale din calea apelor

Publicat in Adevarul, luni 22 februarie 2010 ·

Zeci de gospodării din Stoicăneşti, Găneasa, Şerbăneşti şi Schitu au fost inundate. O fermă din Caracal a fost acoperită de ape, iar militarii au salvat peste 200 animale. Acesta este bilanţul unei nopţi de coşmar, în Olt.

Inundaţiile au pus stăpânire şi pe municipiul Caracal, unde şi la această oră se află sub ape 26 de gospodării de pe strada Decebal, şi bucătăria unei locuinţe. O fermă situată la ieşire din municipiul Caracal a fost inundată azi-noapte, iar animalele au fost salvate de militari. „Cea mai grea intervenţie la care au participat pompierii olteni a fost pentru evacuarea apei dintr-o fermă situată la ieşirea din municipiul Caracal. Cu ajutorul a două buldoexcavatoare aparţinând unei societăţi din Caracal s-au creeat patru breşe în malurile de pământ de lângă fermă permiţând astfel evacuarea apei. Au fost salvate în urma evacuării apei: 100 de capre, 120 de iezi şi 10 oi“, a explicat sergent major Alin Băsăşteanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt.

Pe DN 64 şi DJ 546 se circulă cu restricţie de viteză

Clipe de groază au trăit azi-noapte sute de oameni din judeţul Olt după ce gospodăriile lor au fost inundate. Apele revărsate ale pâraielor au inundat aseară 12 gospodării din comuna Stoicăneşti, 30 din Găneasa şi 30 din Şerbăneşti. Alte 35 de case şi anexe gospodăreşti din Schitu au fost inundate peste noapte de apele Iminogului, iar pâraiele Frăsinet, Popin şi Teslui au ieşit din matcă şi au inundat zeci de hectare de grădini, păşuni şi terenuri agricole din Dobrosloveni. Pe DN 64, la intrarea în Caracal se circulă şi acum cu restricţie de viteză, după ce drumul a fost închis câteva ore, iar traficul a fost redirecţionat prin localitatea Fărcaşele. În aceeaşi situaţie se află şi DJ 546 Drăgăneşti-Olt – Comani, drumul fiind acoperit şi la această oră de ape.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 4 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 7 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 6 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 3 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 4 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 12 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 6 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Zelenski anunţă că summitul pentru pace din Elveţia va avea loc la 15-16 iunie şi avertizează că Putin va încerca să perturbe evenimentul. Kremlinul spune că nu vede rostul acestor discuţii la care Moscova nu a fost invitată

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Volodimir Zelenski consideră că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, va încerca să perturbe Summitul Global pentru Pace, care va avea loc în Elveţia la mijlocul lunii iunie, deşi Rusia, care nu a fost invitată la eveniment, a declarat

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°