Accident mortal din cauza unei crize grave de spasmofilie
•Radu Andrei Tincu, in varsta de 33 de ani, tata a doi copii minori, aflat in vizita la parintii sai, s-a dezechilibrat si a cazut peste balustrada, drept in cap, de la etajul al IV-lea
Un tragic accident s-a petrecut ieri in scara interioara a blocului turn din zona Tg. Cucu. Radu Andrei Tincu, in varsta de 33 de ani, tata a doi copii minori, aflat in vizita la parintii sai, s-a dezechilibrat si a cazut peste balustrada, drept in cap, de la etajul al IV-lea. Motivul acestei caderi spectaculoase a fost o criza grava de spasmofilie, in urma careia trupul barbatului s-a prabusit in gol pana la etajul al II-lea al blocului, aterizand pe ciment, in casa scarii. In urma impactului, barbatul a suferit un traumatism cranio-cerebral si multiple fracturi ale bazinului, picioarelor si mainilor. Timp de mai multe minute, Radu Tincu a constientizat gravitatea traumatismelor suferite si a inceput sa strige disperat dupa ajutor. Tipetele sale au fost auzite imediat de vecini, care au anuntat familia si apoi ambulanta. Pe drum spre Spitalul de Neurochirurgie barbatul si-a pierdut complet constiinta, intrand in coma profunda. Dupa mai multe analize tomografice, victima a fost transportata la Spitalul de Urgente, unde a murit in jurul orei 14.30. Cu toate eforturile depuse de medicii ieseni, Radu Andrei Tincu nu a mai putut fi salvat, el zbatandu-se intre viata si moarte timp de mai multe ore. Ravasit de durerea pricinuita de decesul fiului sau, tatal victimei, Gheorghe Tincu, nu a mai fost in stare sa scoata nici un cuvant in drumul spre casa. O vecina, Nicoleta Burlacu, care l-a cunoscut indeaproape pe Radu Tincu ne-a declarat ca acesta era un om cu suflet mare, care nu a suparat niciodata pe nimeni. "Am auzit o bubuitura in scara urmata de tipete si galagie mare. Apoi a venit Salvarea si Politia.