Floriile
Parfumul finicului Te acoperea ferindu-te de iubirea lor zgomotoasă. Prea zgomotoasă.
Doar cîţiva prunci în braţele maicilor Te acopereau cu zîmbetul lor de lapte
şi mieii din jurul Ierusalimului cu subţiratecul lor glas
te fereau şi ei de mulţimea zgomotoasă. Prea zgomotoasă.
Cele cîteva rînduri de haine puse pe spinarea asinei îţi aminteau de ucenicii tăi,
de paza cuvintelor şi a gîndului Tău în inimile lor.
De frageda iarbă de sub tălpile lui Ioan la Iordan.
De foişorul ce unea cerul cu pămîntul în acea înserare a Cinei cele de taină.
Cînd tot Erai taina.
Cînd cerul şi pămîntul grăiau în tăcerea Ta ca o livadă în floare,
în cuvintele Tale din sînge şi din carne.
Cînd aerul ce-l respirai cuprindea plinătatea
iubirii lor pentru Tine, cînd şi-au lăsat casele şi marea şi ochii cei dragi
urmîndu-Te.
Ca o pădure de nepătruns, ca un zid de cetate sau o apă de netrecut erau hainele lor în jurul Tău
pe spatele ascultător al asinei ce te purta printre ramurile de finic ce aveau să se preschimbe în curînd
în pietre şi urlete jalnice, îmbătrînite de ură. Orbii Te vedeau, surzii Te auzeau în bucuria cea tînără a zilei.
Cu cap plecat treceai printre ei, primind osanalele lor precum cununa de spini de la capătul crucii.
Semne
căinţa privirii,
căinţa mîinilor,
căinţa auzului
căinţa gurii
căinţa părului
în sfîrşit, în camera cea de taină a inimii
căinţa cuvintelor şi a simţămintelor
- mărturisirea întru căinţă
căinţa primei raze
în faţa ghiocelului îngheţat.
Scrisori din Audia
1.
Lumina care stă peste Audia
vine din deal,
din stea,
din turlă,
din cuşmă.
@N