Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crin îşi strânge majoritate parlamentară în PNL

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 23 februarie 2010 ·

Antonescu şi Orban au încercat ieri să-i convingă pe aleşii liberali să le susţină propunerile pentru congres. La prima strigare, şeful PNL e în avantaj. Sursa: MEDIAFAXSursa: MEDIAFAX

1 /.

Liderul liberal Crin Antonescu pare să fi obţinut sprijinul majorităţii parlamentarilor partidului pentru modificarea statutului PNL în sensul introducerii votului pe moţiuni.

Întâlnirea dintre Antonescu şi senatorii şi deputaţii PNL, ţinută ieri la parlament, a venit după ce, săptămâna trecută, prim-vicepreşedintele Ludovic Orban s-a deplasat în teritoriu şi a obţinut sprijinul unor filiale pentru votul uninominal. Miza: atât parlamentarii, cât şi şefii de filiale fac parte din Delegaţia Permanentă, care va discuta statutul cu o zi înainte de congres.

Confruntare de faţă cu parlamentarii

Antonescu le-a spus senatorilor şi deputaţilor PNL că el nu candidează la şefia partidului decât dacă i se acceptă propunerea ca alegerile să se desfăşoare pe bază de moţiuni.

Antonescu a susţinut că are nevoie de un vot pentru o echipă şi program pentru a aduce partidul la 30%, pe picior de egalitate cu PDL şi PSD. Argumentul pare să fi fost câştigător, în condiţiile în care Antonescu a obţinut la prezidenţiale un scor cu 5% mai mare decât cel al partidului.

După speech, a urmat un tur de masă în care majoritatea celor prezenţi au acceptat, cel puţin la nivel declarativ, modificarea statutului. Împotriva schimbărilor s-au pronunţat deschis doar 12 dintree cei 79 de parlamentari.

Cel mai nemulţumit a fost Ludovic Orban, care i-a transmis lui Antonescu că încalcă dreptul mem brilor PNL de a candida la orice funcţie în afară de cea de preşedinte. „Dar, în noul sistem de liste, ce posibilitatea am să candidez ca prim-vicepreşedinte uninominal?”, a întrebat Orban. „Nici una”, a venit prompt răspunsul. @N_P

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte şi Joia Neagră - Femeile vopsesc ouăle. Nu se lucrează în această zi şi se face, în schimb, borş. Cine doarme în această zi va fi leneş şi netrebnic

News.ro acum 3 ore
Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte Joia Neagră sau Joimăriţă. În această zi, femeile vopsesc ouăle. Cine n-a terminat de tors nici că mai toarce. Joimăriţa le pedepseşte pe femeile leneşe, le bate peste degete şi le arde cânepa netoars

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 2 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

LIVE Război în Ucraina - ziua 799: SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina / Rușii au atacat portul Odesa cu rachete balistice

HotNews acum 3 ore
Statele Unite ale Americii a acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând astfel Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice. Departamentul de Stat al SUA susține că nu a fost un incident izolat

Studenţi propalestinieni au ocupat mai multe campusuri universitare din Marea Britanie

HotNews acum o ora
Studenţi propalestinieni din Leeds, Newcastle şi Bristol au protestat în contextul demonstraţiilor violente din campusuri din SUA. Tinerii au instalat corturi în afara clădirilor universitare miercuri, în semn de protest împotriva războiului din Gaz

Ciolacu este democrat: S-au născut în democraţie, în democraţie ne dorim să trăiască mai departe

Mediafax acum 2 ore
„România îşi sărbătoreşte astăzi tinerii, generaţiile cărora le vom încredinţa viitorul. S-au născut în democraţie, în democraţie ne dorim să trăiască şi mai departe. Entuziasmul cu care ei pornesc în viaţă, specific vârstei, are nevoie de susţinere

Medicul Dan Stamatiu care și-a ucis amanta din Ungaria și l-a rănit grav pe soțul acesteia va fi transferat în România. Este condamnat la închisoare pe viață

Libertatea acum o ora
Curtea de Apel Oradea a admis, marți, 30 aprilie, cererea autorităţilor judiciare din Ungaria şi a dispus transferarea într-un penitenciar din România a doctorului pneumolog orădean Dan Stamatiu, încarcerat în țara vecină, relatează eBihoreanul.

Copiii, manipulați de marile companii prin trucuri „lipsite de etică” pentru a le face poftă de dulciuri

HotNews acum 2 ore
Companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică" de a manipula copiii pentru a-i face să dorească dulciurile şi chipsurile pe care le produc, potrivit unui raport citat de The Guardi

Război în Gaza, ziua 208. Portul temporar care va accelera fluxul de ajutoare, pe jumătate construit

Press Alert acum 2 ore
Foto: arhivă Armata Statelor Unite a construit până în prezent peste 50% din portul temporar amplasat în largul coastelor din Gaza pentru a accelera fluxul de ajutor umanitar, a anunțat miercuri Pentagonul. „Am finalizat în proporție de peste 50% am

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum 5 ore
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Un bărbat care și-a bătut concubina și a alungat-o s-a încuiat în casă cu cei doi bebeluși. Negocierile au eșuat, iat poliția a intervenit în forță

Adevarul acum 4 ore
Un bărbat din Bucureşti şi agresat concubina şi a alungat-o din locuinţa situată în Sectorul 5, rămănând încuiat în casă cu cei doi copii ai lor, de 4 luni. Negocierile au eşuat, echipa de asalt imobilizând bărbatul. ÎN urma intervenţiei, nimeni nu

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

20°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

15°
joi

12°/15°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

21°
joi

13°/21°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°