Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Atragerea fondurilor externe rămâne prioritară”

Publicat in Adevarul, vineri 6 februarie 2009 ·

În vremuri de criză economică, edilul-şef al Târgu Jiului caută soluţii pentru ca proiectele să nu aibă de suferit Reporter: Domnule primar, având in vedere situaţia de criză economică a ţării, care este bugetul municipiului Târgu Jiu şi care este diferenţa faţă de anul trecut?

Primar Florin Cârciumaru: Bugetul municipiului încă nu ştim exact la ce sumă se va ridica în acest an. Aşteptăm să vedem în primul rând care o să fie bugetul la nivel naţional şi apoi aşteptăm să se discute şi la judeţ situaţia financiară, abia atunci o să clarificăm toate domeniile. Cert este că avem suficienţi bani ca să ne continuăm investiţiile, ca să putem face pentru târgujieni ceea ce le-am promis. Vom lucra în continuare foarte mult pe fonduri externe, vom încerca să atragem fonduri din afară, dar şi de la Guvern. Anul trecut a fost un an foarte bun din acest punct de vedere pentru că am reuşit să dublăm aproape suma pe care am investit-o în şcoli şi am făcut acest lucru doar prin fonduri atrase. Trebuie să ţinem însă cont şi de criză, iar acest lucru înseamnă că nu vom mai încasa atâţia bani din impozitul pe salarii şi, probabil, nici încasările din impozite şi taxe locale nu o să fie cele aşteptate.

„Primăria nu-i un SRL”

Rep: Multe voci spun că Primăria Târgu Jiu are datorii uriaşe, urmare a unor credite la diverse bănci. Care este adevărul?

F.C. : Sunt doar zvonuri fără support real, lansate de rău-voitori. Avem un singur credit, pe care îl folosim pentru modernizarea centrului, dar există multe alte primării care au mult mai multe împrumuturi, iar acest lucru nu reprezintă o problemă. În plus, trebuie să fie toată lumea conştientă că Primăria Târgu Jiu este o instituţie a statului, nu un SRL, şi noi avem periodic controale. Gândiţi-vă că dacă am avea datorii imense, cum spun unii, Curtea de Conturi ar lua măsuri, dar nu este cazul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident pe Dunăre, lângă Budapesta. Doi oameni au murit și cinci sunt dispăruți după ce două ambarcațiuni s-au ciocnit

Ziare.com acum 31 minute
Două persoane au murit, iar cinci sunt date dispărute, după o presupusă coliziune care a implicat o mică barcă cu motor şi o navă de croazieră pe fluviul Dunărea, la nord de Budapesta, a anunţat poliţia duminică, 19 mai, citată de Reuters. Cadavrele

„Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

Adevarul acum o ora
Prima săptămână de campanie electorală se încheie cu un mesaj surpriză din partea celui mai titrat tenismen român, Ilie Năstase. Într-un mesaj video, „Nasty” a anunțat public pe cine susține în cursa pentru Primăria Capitalei și cu cine va vota la a

Viaţa premierului slovac, Robert Fico, nu mai este în pericol

Wall-Street.ro acum o ora
Viaţa premierului slovac Robert Fico nu mai este în pericol, la patru zile după atentatul la viaţa sa, a declarat presei vicepremierul Robert Kalinak. "Nu mai există pericol imediat pentru viaţa sa, dar starea sa rămâne gravă şi necesită îngrijiri i

Cel puţin cinci morţi şi 16 răniţi într-un atac aerian rus asupra Harkov

G4Media acum o ora
Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi 16 rănite duminică, într-o zonă de recreere din afara oraşului Harkov, în urma unor lovituri aeriene ruse, au anunţat oficiali locali citaţi de Reuters, potrivit Agerpres. Bilanţul morţilor şi răniţilor a fo

Alexandru Rafila, mesaj pentru medicii de familie: Voi sprijini menţinerea veniturilor

Mediafax acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a transmis un mesaj pentru medicii de familie. Voi sprijini menţinerea veniturilor şi diversificarea serviciilor, a comunicat Rafila. Mesajul a fost transmis prin intermediul reţelelor de socializare. „Astăzi s

Tenismenul Ilie Năstase o susţine pe Gabriela Firea în competiţia pentru Primăria Capitalei - VIDEO

News.ro acum 35 minute
Tenismenul Ilie Năstase a transmis, duminică într-un mesaj video, că o susţine pe Gabriela Firea pentru un mandat la Primăria Capitalei şi a anunţat că o va vota pe candidata PSD, la alegerile locale din 9 iunie. „Ştiu că se apropie alegerile la Pri

Afaceri cu crematorii și case funerare. Cum profită investitorii de îmbătrânirea populației în Europa

Ziare.com acum o ora
Îmbătrânirea populaţiei în Europa generează îngrijorări în rândul guvernelor cu privire la perspectivele economice, însă pentru unii investitori înseamnă oportunităţi de afaceri, transmite Bloomberg. Un exemplu este firma franceză Funecap Idf SAS, c

Un autoturism de lux semnalat furat din Marea Britanie a fost descoperit în trafic de poliţiştii de frontieră ieşeni - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii de frontieră de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit în cadrul unei acţiuni şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism de lux, care figura în bazele de date ca fiind furat din Mare

Investiții record în spitalele din Moldova

Adevarul acum o ora
De mai bine de 15 ani se vorbește despre construcția unor spitale regionale, unul dintre ele fiind la Iași. În sfârșit, acest spital devine realitate după ce PSD a direcționat resurse semnificative către îmbunătățirea infrastructurii sanitare din zo

UPDATE - Ucraineanul Oleksandr Usyk l-a învins pe englezul Tyson Fury şi a devenit campion incontestabil la categoria grea / Tyson Fury lasă să se înţeleagă că arbitrii i-au dat victoria lui Usyk din cauza războiului din Ucraina - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Ucraineanul Oleksandr Usyk (37 de ani), deţinător al titlurilor WBA-WBO-IBF la categoria grea, l-a învins pe englezul Tyson Fury (35 de ani), deţinătorul titlului WBC la categoria grea, sâmbătă seara, în faţa a 16.000 de spectatori la Kingdom Arena

Vremea

București
acum

21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

20°
dum.

10°/22°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

18°
dum.

13°/18°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

11°/24°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/26°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°