De sărbători, străzile vor fi împodobite cu aproape şase milioane de leduri. Dacă anul trecut iluminatul festiv era în roşu şi galben, anul acesta combinaţia de bază este alb-albastru, asemenea celei din marile oraşe spaniole, Madrid, Barcelona şi Saragosa. De două nopţi, străzile din Baia Mare se scaldă în lumini alb-albastre. Ledurile au fost aprinse de probă, ca să facă ultimele verificări înainte de Crăciun. „Vrem să fim siguri că nu va fi niciun incident şi că totul va fi perfect în 4 decembrie când se va da startul oficial la sărbătorile de iarnă“, a declarat Vasile Barbul, directorul Direcţiei de Servicii Publice din cadrul Primăriei Baia Mare.
Mai puţine becuri anul acesta
Potrivit declaraţiilor lui Ilie Ureche, administratorul societăţii Ilnic, cea care se ocupă de doi ani cu iluminatul ornamental din municipiu, anul acesta vor exista mai puţine lumini pe străzi. „Sunt cu un sfert mai puţine becuri decât în 2008, mai exact aproape şase milioane de leduri. Costurile ajung la 600.000 de lei, la care se adaugă şi TVA“, a arătat Ureche. „Este an de criză, dar nu puteam lăsa băimărenii fără iluminat festiv de sărbători“, a completat Vasile Barbul. Acesta a subliniat că s-au ales becuri de tip led, pentru că sunt extrem de economice.
„Becurile montate consumă în total 30 - 35 de kilowaţi pentru întreg sezonul, care va dura din 4 decembrie 2009 până în 8 ianuarie 2010“, a menţionat Ilie Ureche.
Astfel, băimărenii se vor putea bucura de aproximativ 19 kilometri de ghirlande luminoase, 53 de elemente care traversează principalele artere din oraş , 26 de figurine montate pe stâlpi şi 100 de brăduleţi. „În faţa Primăriei Baia Mare am montat deja un pâlc de reni şi urmează să mai montăm unul. Îi punem doar acolo pentru că sunt supravegheaţi şi nu există riscul să fie furaţi“, a explicat administratorul firmei Ilnic.
@N