Senatul Statelor Unite a aprobat în unanimitate, vineri, noi sancţiuni economice împotriva sectorului energetic şi transporturilor maritime din Iran, ţară suspectată că încearcă să se doteze cu arme nucleare, informează AFP.
Amendamentul, adoptat cu 94 de voturi pentru, urmează să fie dezbătut şi în Camera Reprezentanţilor.
Proiectul a fost introdus de senatorul democrat Robert Menendez în scopul de a împiedica Iranul să continue cercetările în domeniul nuclear.
"Da, sancţiunile actuale au un impact important, dar Iranul continuă activităţile pentru a se dota cu arme nucleare", a argumentat Menendez, citând un raport recent al Agenţiei Nucleare pentru Energie Atomică, potrivit căruia regimul islamist de la Teheran refuză să suspende activităţile de îmbogăţire a uraniului.