S-a consumat etapa a treia a mondialului masculin de handbal, care a adus puţine clarificări în ceea ce priveşte calificările în faza a doua. Cu certitudine se pot considera calificate: Franţa, în grupa A, care s-a distrat cu echipa de la antipază, Croaţia şi Suedia din Grupa B, prima, învingătoare detaşată cu formaţia Cubei, iar a doua, într-un derby important cu Spania. Grupa C are un lider ce nu poate pierde calificarea, Germania, iar pentru locurile următoare sunt antrenate trei echipe, Polonia, Macedonia şi Rusia. În grupa D, nordicele Danemarca şi Norvegia, învingătoare clare cu Arabia Saudită, respectiv Egipt, au sigurată calificarea.
Etapa a produs şi două mari surprize. Macedonia, care a început greoi în grupa C, cu o înfrângere la Tunisia, a învins vicecampioana mondială Polonia, care la rândul ei învinsese Rusia. În ultima grupă, Brazilia a dispus de Serbia şi a încurcat complet problemele calificării. În grupa A există un element care afectează România.
Este vorba de egalul produs între Ungaria şi Slovacia, după ce maghiarii aveau un avantaj hotărâtor pentru a obţine victoria. Un rezultat pus sub semnul întrebării.
Ieri a fost zi liberă pentru ca astăzi să aibă loc câteva partide interesante. Ungaria – Argentina în grupa A, Spania – Croaţia în B, Polonia – Tunisia în C, Norvegia – Serbia în D. România va susţine meciul decisiv mâine, în compania Slovaciei.
Grupa A
O primă victorie
România – Argentina 30-26 (15-13)
România: Rudi Stănescu (Mihai Popescu) – Valentin Ghionea 9, Eremia Pârâianu 6, Adrian Petrea 4, George Buricea 3, Gheorghe Irimescu 3, Rareş Jurcă 2, Dan Rohozneanu 2, Sandu Iacob 1, Marius Stavrositu, Laurenţiu Toma, Marian Cozma. Antrenor: Omer Aihan.
Argentina: Fernando Garcia (Mathias Schulz) – Andres Kovogsek 7, Eric Gull 5, Facundo Torres 5, Augustin Vidal 3, Sebastian Simonet 2, Ser