Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Minerii care susţin proiectul Roşia Montană au coborât, din nou, în subteran

Publicat in Bursa, luni 23 septembrie 2013 ·

Cei 33 de mineri din Roşia Montană care s-au blocat timp de mai multe zile în galeria Cătălina Monuleşti au coborât din nou în subteran, ieri, la Roşia Montană, arată sursele de presă.

Liderul Sindicatului "Viitorul Mineritului" de la Roşia Montană, Cristian Albu, a declarat că acei 33 de mineri care s-au blocat, în urmă cu aproximativ zece zile, în galeria minieră Cătălina Monuleşti, au coborât din nou în subteran, în jurul orei 18:30, în semn de protest, cerând aprobarea proiectului minier şi crearea de locuri de muncă.

Minerii au coborât din nou în subteran pentru a arăta, totodată, în ce condiţii au protestat şi care sunt condiţiile în care lucrează, deoarece consideră că s-a creat o părere greşită că în galerie ar fi de fapt condiţiile dintr-un muzeu, a menţionat liderul sindicatului.

Acţiunea de protest a fost susţinută, la gura minei, de peste 250 de persoane, care au solicitat aprobarea proiectului minier şi crearea de locuri de muncă în minerit.

Cei 33 de mineri care se blocaseră în subteran au ieşit la suprafaţă duminica trecută, în urma unei discuţii cu premierul Victor Ponta, care le-a promis că membrii comisiei speciale care va fi constituită în Parlament vor veni şi ei la faţa locului.

În ultima perioadă, au avut loc mai multe acţiuni de protest, atât în ţară, cât şi în Capitală, împotriva demarării proiectului minier.

F.A. Cei 33 de mineri din Roşia Montană care s-au blocat timp de mai multe zile în galeria Cătălina Monuleşti au coborât din nou în subteran, ieri, la Roşia Montană, arată sursele de presă.

Liderul Sindicatului "Viitorul Mineritului" de la Roşia Montană, Cristian Albu, a declarat că acei 33 de mineri care s-au blocat, în urmă cu aproximativ zece zile, în galeria minieră Cătălina Monuleşti, au coborât din nou în subteran, în jurul orei 18:30, în semn de protest, cerând aprobarea proiectului minier

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 42 minute
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Florin Piersic, internat la Terapie Intensivă după intervenția suferită! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena

Cancan acum o ora
Vești îngrijorătoare despre stare de sănătate a lui Florin Piersic (88 de ani). Actorul se află în stare gravă la secția de Terapie Intensivă din cadrul Institutului Inimii din Cluj. Luni, 29 aprilie 2024, maestrul a ajuns de urgență pe masa de oper

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 54 minute
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

MAE Atenționare de călătorie în Grecia! Grevă în sectorul transportului public

Ziua Constanta acum 59 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români aflați permanent sau temporar ori care intenționează să călătorească în Republica Elenă că miercuri, 1 mai 2024, au fost anunțate greve și perturbări în sectorul transportului public. P

Simona Halep a primit un nou wild card. La ce turneu a fost invitată

Gazeta Sporturilor acum o ora
Simona Halep a primit o invitaţie pentru Trophee Clarins, turneu care va avea loc între 13 și 19 mai și la care vor participa alte două românce, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian.

Legea privind energia eoliană offshore a fost promulgată

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea privind energia eoliană offshore, adoptată de Camera Deputaților în prima parte a lunii, în calitate de cameră decizională. Decret pentru promulgarea Legii privind energia eoliană offshore (PL-x 119/11.0

În județul Călărași O fetiță de 4 ani și bunica acesteia au decedat una după alta. Cauza încă nu este elucidată

Ziua Constanta acum 3 ore
În cursul zilei de 29.04.2024, s-a înregistrat un eveniment tragic în județul Călărași, decedând în aceeași zi, în cursul dimineții, o fetiță de 4 ani și, în jurul prânzului, bunica acesteia. Evenimentul a fost notificat inițial ca suspiciune de t

Cum va fi vremea de la 1 Mai la Paște. Prognoza detaliată pe orașe

HotNews acum 3 ore
Cum va fi vremea în minivacanța de la început de mai? Temperaturile se vor apropia de 25 de grade în țară, însă în ziua de Paște va ploua în mai multe regiuni. Ce arată prognoza ANM despre cum va fi vremea în câteva orașe mari din țară? Nori frumosi

Trump a fost amendat cu 9.000 de dolari, iar judecătorul de la New York îl ameninţă cu închisoarea dacă va continua să ignore ordinele de a nu-i mai critica pe cei implicaţi în dosarul „Stormy Daniels”

News.ro acum o ora
Judecătorul care prezidează procesul penal de la New York al lui Donald Trump l-a acuzat marţi pe fostul preşedinte american de sfidare a curţii şi l-a amendat cu 9.000 de dolari pentru declaraţii care, în opinia sa, au încălcat un ordin dat anterio

Circulaţia feroviară, oprită temporar între haltele Palanca şi Simbrea, în judeţul Bacău, după ce un camion s-a răsturnat pe calea ferată/ Un tren pe ruta Braşov-Iaşi staţionează la Palanca

News.ro acum 3 ore
Circulaţia feroviară este întreruptă, marţi după-amiază, între haltele Palanca şi Simbrea, judeţul Bacău, după ce un camion s-a răsturnat pe calea ferată. Un tren pe ruta Braşov-Iaşi staţionează la Palanca, până la eliberarea căii ferate.

Vremea

București
acum

18°
mar.

13°/19°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

16°
mar.

13°/16°
mie.

13°/15°
joi

13°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

10°/22°
mie.

8°/20°
joi

8°/20°
vin.

10°/20°
Timisoara
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°