- între buturugi -
Revelionul e obligatoriu. E o noapte în care, fie că vrei, fie că nu vrei, trebuie să te distrezi. Trebuie să bei şi să mănînci cît mai mult posibil, eventual să dansezi. Să mănînci peşte, ca să fii uşor tot anul, să ai bani în buzunar la ora 12, ca să fii bogat tot anul, să ai datoriile achitate la zi, ca să nu fii dator tot anul, să te porţi frumos cu colindătorii şi să-i omeneşti, chiar dacă te năpădesc cu zecile şi sutele şi chiar dacă nu mai sînt copii sau dacă, în loc să cînte, behăie. Să-ţi rezervi o masă la restaurant sau chiar un loc într-o pensiune la munte, chiar dacă pentru ocuparea lui trebuie să-ţi pierzi ore lungi şi nervi pe şoselele superaaglomerate. La restaurant trebuie să plăteşti foarte mult, că doar una e masa de revelion, chiar dacă tu ai vrea ceva mai puţin. Foametea trăită în vremurile comuniste pare că e în continuare prezentă în minţile oamenilor şi încă îi îndeamnă să le demonstreze altora şi lor înşişi că au ce mînca de sărbători. Tipul nostru de revelion pare menit a-i ferici pe cheflii, a-i împlini pe hotelieri şi chelneri şi a-i îmbogăţi pe fabricanţii de colebil. Decenţa cît de cît recîştigată a Crăciunului se cere şi ea compensată de chiolhanurile Anului Nou. Pentru obrazurile subţiri, se cere eventual şi un măcel asupra mistreţilor îngrădiţi în ţarc. În sfîrşit, tradiţia e tradiţie şi se pare că nu te poţi pune cu ea. Acum cîţiva ani am constatat însă că dilema - stai acasă în pijama devenind antipatic prietenilor sau mergi la o petrecere cu ei şi faci ca ei, eventual mănînci sarmale pînă crăpi - îşi are o bună rezolvare prin alte părţi.
La o pensiune din Austria am aflat în după-amiaza zilei de 31 decembrie că proprietarul ne va da o masă mai specială, dar care se va încheia la ora 7,30 seara, nici un minut mai tîrziu, după care restaurantul se va închide. Am avut surpriza să descoperim că în reze
