Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turnu Severin: Anca Fenici - Directorul care munceşte cot la cot cu angajaţii

Publicat in Adevarul, vineri 1 octombrie 2010 ·

Spune că a pornit de jos şi nu a uitat de unde a plecat. Stilul ei de viaţă s-a schimbat, de la o viaţă liniştită la una aglomerată, împărţindu-şi viaţa între familie şi muncă.

Anca ocupă funcţia de director cramă de şase ani de zile, meserie la care nu s-a gândit niciodată dar pe care astăzi o practică cu plăcere şi seriozitate. Serviciile pe care le presupene munca de director sunt cele legate de administraţie şi cele de producţie, Anca reuşind să le combine pe amândouă cu mare succes.

După ce a ieşit de pe băncile şcolii ea a lucrat ca şi chimist în mai multe laboratoare ale unor mărci cunoscute pe piaţa alimentară din România, şi apoi ajuns să lucreze şi în laboratorul unei crame, de aici şi până la postul de director cramă nu a mai fost decât un pas.

De menţionat, este faptul că Anca nu-şi petrece întreaga zi în birou, ea muncind cot la cot cu angajaţii pe care îi are în subordine.

” Îmi place foarte mult domeniul în care lucrez, şi muncesc alături de oamenii mei, de la stroşitul strugurilor până la punerea etichetei pe produsul final şi asta pentru că doresc să dau consumatorilor un vin de bună calitate” ne spune Anca. Cel mai mult îi place să lucreze în laborator, considerând că acesta reprezintă inima unei crame.

” Partea care-mi place cel mai mult este partea de laborator pentru că aici se desăvârşeşte vinul. Trebuie să fi tot timpul cu un pas înaintea vinului. Consumatorul trebuie să simtă gustul pe care l-am simţit şi eu în momentul în care l-am degustat pentru prima dată. Un vin bun nu se obţine de azi pe mâine, el necesitând o perioadă mai îndelungată de păstrare” ne spune Anca.

Cu toate că pe umerii ei atârnă întreaga răspundere a cramei ea nu se simte nicodată obosită şi asta pentru că tot ceea ce face, face cu plăcere şi răspundere. Pentru a-şi face munca ca la carte şi pentru a obţine rezultate bune pe piaţa v

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 2 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum o ora
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Hulit de SUA și UE, fostul şef al Serviciilor de Informaţii din Serbia a fost numit vicepremier

Ziare.com acum o ora
Vizat de sancţiuni americane pentru că întreţine, printre altele, legături cu Kremlinul, fostul şef al serviciilor de informaţii sârbe, Aleksandar Vulin, a fost numit joi, 2 mai, vicepremier, informează AFP. Această numire intervine după ce alegeril

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum o ora
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 34 minute
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 2 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum 3 ore
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 5 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Reacţia lui Biden după violenţele din campusuri: Au dreptul să protesteze, dar nu să provoace haos

Mediafax acum 23 minute
„Nu suntem o naţiune autoritară în care reducem oamenii la tăcere şi zdrobim disidenţa, dar nici nu suntem o ţară fără lege. Suntem o societate civilă. Şi ordinea trebuie să prevaleze. Disidenţa este esenţială pentru democraţie, dar disidenţa nu tre

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

19°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

17°
joi

12°/21°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°