Se împlinesc azi doi ani. Luni, 15 septembrie 2008, o explozie a zguduit America şi lumea întreagă. Exploziile precedente, produse în bănci uriaşe - Bear Stearns, Freddie Mac, Fannie Mae - fuseseră cumva absorbite. Chiar şi explozia gigantului Merrill Lynch, o uriaşă bancă de investiţii care intrase în derivă, a fost absorbită. De fapt, a fost salvată, în ultimă instanţă, de Bank of America. Prăbuşirea Lehman Brothers la 15 septembrie 2008, de asemenea o mare bancă de investiţii în pericol să se scufunde şi care a strigat zadarnic după ajutor, nu a mai fost absorbită. Banca a căzut în gol, fapt ce anunţa lumii întregi că începe criza.
Pe planetă sunase alarma. Prăbuşirea băncii Lehman Brothers risca să transforme turbulenţa financiară ce cuprinsese America într-o criză clasică. Numeroase alte zone din lumea largă erau în pericol să se molipsească.
Criză?! Ce cuvânt îngrozitor. Americanii, sensibili la cuvintele folosite în comunicarea publică, se fereau să-l pronunţe. Numeroşi psihologi sugerau că, în acele împrejurări grave prin care treceau Statele Unite, ce agitau pieţele financiare, cuvântul criză era bine să fie evitat. Fiindcă ar fi prea tare. Cuvântul turbulenţă, folosit deja de foarte multă lume, li se părea mai puţin şocant.
Cuvântul turbulenţă (turbulence, în engleză) fusese folosit prima dată de Alan Greenspan, fostul şef al băncii centrale americane timp de aproape două decenii de dinaintea crizei. De altfel, aşa şi-a intitulat şi celebra lui carte apărută tocmai când începea vârtejul: "Era turbulenţelor".
De unde plecase totul? Economiştii lumii caută şi astăzi răspunsuri. Numeroşi experţi s-au grăbit să afirme atunci că de pe piaţa imobiliară. Şi că, de fapt, vina-vinilor ar purta-o creditele aşa-numite subprime. Treptat, pe măsură ce analizele s-au adâncit, mai multe cercuri de specialişti şi-au dat seama că totuşi, fiind vorba
