Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV/VITAS:Omul care nu suferă de boala stelelor

Publicat in Jurnalul, duminică 15 februarie 2009 ·

Un artist rus de 28 de ani uimeşte lumea cu talentul său muzical ieşit din comun. Vitas abordează o varietate de stiluri muzicale, în special operă, şi are un glas ce atinge cel mai înalt registru posibil pentru vocea umană, cel al fluierului. Apariţiile lui generează întrebări de genul "de ce vocea lui seamănă cu cea a faimoşilor cântăreţi castraţi" sau "de ce membrii orchestrei care îl acompaniază cântă cu... capetele acoperite".

Senzaţia pe care o ai atunci când îl vezi prima dată este aceea că vine din altă lume. Nu te poate lăsa indiferent, oricare gen muzical ai prefera. Impresionează uşurinţa şi simplitatea cu care atinge note parcă nepământene. Vocea lui vine de departe... S-a scris mult despre vocea lui unică, inclusiv faptul că a asigurat-o cu peste 2 milioane de dolari. Nu îi este frică de faptul că s-ar putea să-şi piardă vocea pentru că îşi petrece mult timp cu arhitectura vocii sale. În opinia lui Vitas frica nu există. Nici în Univers, nici în mediul înconjurător. Frica este mereu în interiorul nostru. Din punctul lui de vedere oa-menii generează frica. De aceea spune tuturor că este bine să nu se mai gândească la rău. Vitas nu a acordat aproape niciodată vreun interviu. Rareori vorbeşte despre viaţa sa personală. Însă, cu tot misterul ce-l învăluie, Vitas continuă să cucerească.

"UN ARTIST FAIMOS". Muzica a fost mai presus de toate. Bu-nicul i-a cumpărat un mic acor-deon. Nu s-a gândit că nepotul va începe să cânte. Dădeau acasă spectacole, tatăl lui cânta la chitară, Vitas la acordeon. Când era la şcoală în clasa I, dacă era întrebat ce vrea să devină, el răspundea: "Un artist faimos". I-au părut mai interesante cursurile de teatru de la Studioul Anatoli Paduk. Chiar acolo a început cursurile de actorie şi artele plastice. La Şcoala de mu-zică Nr.3 talentul său a fost descoperit de doi profesori, Ghenadi S

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Traficul feroviar este oprit după un accident între Avrig și Făgăraș. O persoană a murit după ce o mașină a fost lovită de tren

HotNews acum 16 minute
​Un accident feroviar a avut loc sâmbătă, în jurul orei 8:00, la o trecere la nivel cu calea ferată dintre Avrig-Făgăraș, după ce șoferul unui autovehicul s-a angajat în traversarea căii ferate fără să se asigure și a intrat în coliziune cu trenul I

Comandantul forţelor terestre ucrainene se aşteaptă ca războiul cu Rusia să intre într-o fază critică în următoarele două luni: "Apărarea Kievului rămâne una dintre principalele noastre preocupări, indiferent cât de greu este în est"

News.ro acum 38 minute
Comandantul forţelor terestre ucrainene a declarat, într-un interviu publicat vineri de The Economist, că se aşteaptă ca războiul împotriva Rusiei, care durează de 26 de luni, să intre într-o fază critică în următoarele două luni, pe măsură ce Mosco

Aurora boreală, vizibilă în mai multe zone ale României

Mediafax acum o ora
În noaptea de 10 spre 11 mai românii au fost martorii unui fenomen rar, care nu este specific ţării noastre. Aurora boreală a fost vizibilă în mai multe zone ale României, printre care Alba, Buzău şi Prahova. Fenomentul este generat de o furtună sol

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum 38 minute
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

Gropi comune în Gaza: Consiliul de Securitate al ONU solicită o anchetă independentă „imediată”

HotNews acum 3 ore
onsiliul de Securitate al ONU a cerut vineri o anchetă "independentă" şi "imediată" după descoperirea în jurul spitalelor din Gaza a unor gropi comune în care au fost îngropate "sute" de persoane, scrie AFP. Un tanc al armatei israeliene intră în or

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 11 mai 2024?

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Mochie. Acesta a fost în zilele împăratului Diocleţian şi ale lui Laodichie, proconsulul Europei. Şi era preot al sfintei biserici a lui Dumnezeu celei din Amfipol. Pări

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 48 minute
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Berlinul vrea să ”preia comanda” şi să cântărească mai mult în securitatea Europei. Germania cumpără de la SUA trei sisteme HIMARS pentru Ucraina

News.ro acum 9 ore
Ministrul german al Apărării Boris Pistorius a anunţat într-o vizită oficială în Statele Unite, achiziţionarea de la americani a trei lansatoare de rachete care să fie trimise Ucrainei şi voinţa Berlinului de a cântări mai mult în securitatea Europe

Sute de protestatari au încercat să pătrundă în fabrica Tesla de lângă Berlin

News.ro acum 3 ore
Sute de protestatari care se opun extinderii fabricii Tesla din Grünheide, lângă Berlin, s-au confruntat vineri cu poliţia, în timp ce unii dintre ei încercau să ia cu asalt uzina de producţie a vehiculelor electrice, relatează The Guardian. Aproxim

Ministrul Justiției, primele reacții după investigația care a inflamat spațiul public despre primarul din Sinaia: „E foarte posibil să se sesizeze DNA“

Adevarul acum 47 minute
 Alina Gorghiu este de părere că lupta anticorupţie în România funcționează și că este „este „foarte posibil” ca DNA să se sesizeze în legătură cu investigaţia Recorder privind afacerile primarului PNL din Sinaia, Vlad Oprea.

Vremea

București
acum

18°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

16°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

18°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/13°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

16°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°