Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trage la Londra însărcinată în opt luni!

Publicat in Pro Sport, luni 23 aprilie 2012 ·

Nur Suryani Mohamed Taibi, tânăra în vârstă de 29 de ani din Perak, un oraş aflat la 200 de kilometri de Kuala Lumpur, va da naştere primului său copil la 2 septembrie, la mai puţin de o lună după încheierea JO.

"Voi vorbi cu copilul înainte să concurez: «Nu lovi, stai liniştit doar o oră şi 15 minute, te rog». În perioada Jocurilor Olimpice voi fi în 33 de săptămâni, când voi reveni voi fi în 34 de săptămâni", spune sportiva malaysiană. Nur Suryani Mohamed Taibi va pleca la Londra în iulie. "Comitetul Olimpic a vrut să mă trimită la Londra devreme, pentru că îi este teamă, dar din câte am înţeles de la compania aeriană nu este recomandat ca o femeie însărcinată să călătorească atunci când sarcina este şi mai avansată decât va fi a mea. Eu voi ajunge la Londra în jur de 25 iulie şi mă voi întoarce imediat după concurs. Nu voi sta mult acolo", mărturiseşte sportiva.

"Soţul meu mă susţine"

Concursul de tir nu este foarte solicitant fizic, dar stresul şi presiunea competiţiei olimpice o vor afecta pe malaysiancă. "Familia mea se gândeşte dacă pot concura. Eu răspund: «Nicio problemă!». Pentru că ai ceva viu în tine, eşti însoţit oriunde mergi. Nu te simţi singur. Sunt însărcinată, dar nu am probleme, chiar îmi place. Obiectivul meu este să concurez. Poate spre finalul lunii iunie, dacă voi avea probleme ce ar putea pune în pericol bebeluşul meu, îmi voi reconsidera opţiunile. Dar simt că sunt puternică şi soţul meu mă susţine. Doctorii spun că sunt în formă şi că mă pot antrena până la opt sau nouă luni".

Nur Suryani a câştigat o medalie de bronz la Jocurile Asiei în 2010, la Guangzhou, dar şi aurul la Jocurile Commonwealth-ului de la New Delhi, în proba de dublu la puşcă - aer comprimat 10 metri, alături de Nur Ayuni Farhana. În noiembrie, ea a mai câştigat două medalii de aur la Jocurile Asiei de Sud-Est, la puşcă - aer comprimat 1

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

Ziua Constanta acum 29 minute
Paştele este sărbătorit cu mult fast peste tot în lumea creştină. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor are propriile tradiţii pascale. America Latină În ţările din America Latină are loc spectacolul numit Arderea lui

Incident în prima zi de Paște în Stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Un tânăr a ajuns în prima zi de Paște la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța după ce s-a rănit în stațiunea Mamaia. Potrivit martorilor, tânărul a devenit agitat în timp ce se afla într-un autobuz CT BUS ce circulă prin stațiunea Mamaia.

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

Madonna a ținut un mega-concert gratuit pe plaja din Copacabana, cu 1,6 milioane de spectatori (video)

Press Alert acum 42 minute
Peste un milion și jumătate de oameni s-au înghesuit sâmbătă pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, sfidând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial „Celebration”, transmite Reuters. Ni

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Tragedie, în prima zi de Paște, pe DN14. „A pătruns pe calea ferată și a fost lovit de un tren” FOTO

Adevarul acum o ora
Un accident feroviar mortal s-a produs duminică dimineața, 5 mai 2024, pe DN 14, în județul Sibiu, unde o mașină a fost lovită în plin de un tren. Șoferul, un bărbat de 38 de ani din județul Alba, a murit pe loc.

IGSU: 1.470 de intervenţii înregistrate în ultimele 24 de ore, în creştere cu 7% faţă de perioada similară a anului trecut/ În Bucureşti, o persoană a fost găsită carbonizată în urma unui incendiu izbucnit de la o lumânare aprinsă şi nesupravegheată

News.ro acum 2 ore
Echipajele inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă au avut, în ultimele 24 de ore, 1.470 de intervenţii, numărul fiind în creştere cu aproximativ 7% faţă de perioada similară a anului trecut. În Bucureşti, un incendiu izbucnit de la o lumânare lă

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum 3 ore
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 3 ore
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

20°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°