Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dan Petrescu nu mai doarme noaptea

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 5 iunie 2009 · ·

Fotbaliştii, antrenorii şi oficialii echipei Unirea Urziceni au aflat ieri că nu pot sărbători câştigarea titlului de campioană înainte de ultima etapă. Sursa: Octavian Cocoloș

Asta, deoarece Tribunalul de Arbitraj Sportiv a anunţat ieri, în mod oficial, că decizia în cazul Timişoara va fi luată pe 11 iunie şi nu astăzi, aşa cum se ştia iniţial. Bănăţenii mai păstrează şanse să câştige titul doar dacă primesc înapoi cele şase puncte luate în scandalul palmaresului, câştigă la Braşov, iar Unirea pierde cu Steaua. „Îmi dau un picior pentru Chel sea şi o mână pentru Steaua, dar puncte nu le voi da niciodată!”, le-a măr turisit antrenorul ialomiţenilor, Dan Pe tre scu, apropiaţilor săi. Steaua mai poate spera la un loc de Liga Europa doar în cazul unui rezultat favorabil cu Unirea Urziceni.

Dan Petrescu a trecut de la extaz la agonie în decurs de numai câteva zile. După ce, duminică noapte, a sărbătorit cu lacrimi de fericire victoria de la Timişoara, „Bursucul” n-a putut dormi în ultimele nopţi din pricina stresului provocat de incertitudinea privind titlul. Petrescu a interzis accesul în incinta cantonamentului oricărei persoane străine. Cine încearcă să intre în baza de la marginea Urziceniului este ameninţat cu poliţia. Dan Petrescu a absentat de la antrenamentul de ieri-dimineaţă, invocând motive personale. În lipsa lui, şedinţa de pregătire a fost condusă ferm de „secunzii” Cristi Pojar şi Dumitru Stângaciu.

Chiar dacă n-au fost păziţi de privirea severă a lui Dan Petrescu, jucătorii n-au scos un sunet pe parcursul unei ore şi jumătate, cât a durat primul antrenament al zilei. La final, fotbaliştii au încercat să uite de presiunea la care sunt supuşi de câteva zile. Marius Bilaşco şi portarul Cătălin Grigore s-au distrat cu o minge de rugby, iar Nicu Epaminonda şi-a lustruit maşina. Din cantonament au lipsit cinci jucători, toţi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 2 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 2 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 5 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 4 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 6 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 4 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 9 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 3 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum o ora
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

12°
dum.

9°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

15°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°