De 45 de ani slujeşte Teatrul de Copii Arlechino. Aici a avut o activitate neîntreruptă, mai întâi ca actor, apoi ca regizor şi director. Teatrul este pentru el un mod de viaţă şi îi oferă cele mai multe satisfacţii. Profil
NĂSCUT : 3 decembrie 1944, Braşov
STUDII : Institutul de Teatru „I.L. Caragiale“, Bucureşti
FAMILIE : Căsătorit, un fiu
Liviu Steciuc nu şi-a imaginat că va ajunge actor, ci se visa profesor. La 16 ani, portarul unui cămin din Delta Dunării i-a ghicit în palmă şi i-a prezis o carieră strălucită ca actor sau pedagog. Ştiindu-se un băiat timid, tânărului nu i-a venit să creadă şi a luat totul ca pe o glumă, dar profeţia portarului s-a adeverit. În mod aparent întâmplător, tatăl său i-a găsit de lucru la „Teatrul Motănel, oraşul Stalin“, cum se numea pe vremea aceea. „ Eu credeam că o să lipesc afişe sau că o să vând bilete şi, când colo, m-am trezit în biroul directorului, care-mi propunea să dau concurs pentru ocuparea postului de actor păpuşar. Atunci am dat şi prima audiţie. Un regizor m-a pus să citesc nişte fabule şi mi-a zis că mă aşteaptă la concurs. În aceea perioadă mi-am dat seama că am un talent care nu ieşise încă la suprafaţă şi au trecut 45 de ani de la primii mei paşi în acest teatru “, îşi aminteşte artistul.
Atras de regie
La scurt timp, maestrul Steciuc a început să se simtă atras de regie şi a fost asistentul regizorului de pe vremea aceea. Prima piesă regizată de el a fost „Necazurile lui Şurubel“ de Valeriu Silvestru, o creaţie foarte greu de pus în scenă. „ Acesta a fost prima mea ieşire la rapă cu o piesă regizată, care a avut şi succes. Dacă ar fi să mă mai nasc odată, tot teatru aş face. E ca un microb de care nu mai poţi scăpa “, spune Liviu Steciuc.
În cei 45 de ani de activitate, braşoveanul a rămas cu câteva spectacole în inimă. Cea
