Ma intreb daca n-ar trebui reluata discutia asupra infiintarii caselor de toleranta, ca o forma de a limita efectele erotismului ambiant asupra indivizilor asociali. Dupa cum era de asteptat, stirea violarii unei fetite a provocat o veritabila comotie in rindul iesenilor. Natural, intr-o atare circumstanta, linsajul simbolic asupra agresorului era inevitabil si cumva igienic. In fine, bestia a fost prinsa. Putem rasufla usurati. Cineva si-l poate trece in CV la cazuri grele rezolvate. Indignarea nu ne ajuta, insa, mai departe. Vedem ca vinovatul prezumtiv nu este tocmai un Hannibal Lecter si mai ales ca el este produsul lumii noastre intr-o masura mai mare decit de obicei. Complicii acestuia sint peste tot. Voi incepe cu presa. Nu vreau sa reiau lucrurile stiute si adesea exagerate despre functia incitatoare a presei in cazurile de violenta de acest fel. Vreau sa semnalez mai intii felul lipsit de responsabilitate cu care unele ziare au relatat cazul, pina intr-acolo incit astazi stim totul despre victima. Chipul fetitei a aparut, fie si usor mascat, pe prima pagina. Am aflat aproape totul despre familie. Intr-o stire dintr-un ziar din Bucuresti se afirma chiar ca tatal, primar intr-o comuna din judet, ar fi fost urmarit penal intr-o speta legata de ultimele alegeri: observam ca victima (fie si secundara) devina "tinta" media. In acest sens, avem nu doar o agresiune oribila, ci o suita de asemenea agresiuni. In al doilea rind, mai trebuie amintita exploatarea excesiva a emotiei publice. Faptele nu erau prea clare jurnalistilor, dar agresorul devenise deja nu numai o bestie, o categorie din afara umanului, care urma sa fie imediata executata cu pietre in piata publica, dar si mina unei razbunari a nu stiu carei mafii, in virtutea faptului ca tatal fetitei ocupa o functie publica. Toate scenariile si epitetele grabite au cazut intr-un soi de ridicol, cind am aflat ca m