Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De la lansare, preţurile apartamentelor noi au crescut cu până la 60%

Publicat in Gandul, miercuri 25 februarie 2009 ·

Dezvoltatorii nu sunt obişnuiţi cu noile preţuri şi aşteaptă ca piaţa rezidenţială să îşi reia ritmul de creştere

Concurenţa este un alt motiv invocat la creşterea preţurilor

Cu toate că în această perioadă se vând mai puţine apartamente decât anul trecut, doar unii dezvoltatori, nevoiţi a plăti ratele la bancă şi disperaţi în a vinde, au renunţat la preţurile practicate, micşorându-le în medie cu 30%. Experţii imobiliari au estimat pentru acest an scăderi ale preţurilor egale cu creşterile din ultimii ani.

Însă nu toate locuinţele noi au aceeaşi soartă. „Tranzacţiile se vor relua în momentul în care oferta se va apropia în termeni realişti de cerere şi de potenţialul acesteia. Practic va fi nevoie de o reconfigurare a preţurilor în funcţie de cost şi de valoarea adăugată a proprietăţilor. Psihologic, dezvoltatorii nu sunt obişnuiţi cu noua valoare a proprietăţilor şi de aceea speră ca odată cu trecerea timpului piaţa îşi va relua creşterea”, a declarat pentu Gândul George Ivan, senior consultant în cadrul departamentului rezidenţial al DTZ Echinox.

25%, 35%, care dă mai mult?

De la lansarea proiectelor rezidenţiale şi până în prezent, în unele cazuri trecând aproape doi ani de zille sau chiar trei, preţurile apartamentelor au suferit modificări. Spre exemplu, de la lansarea în 2007 a proiectului New Town Residence, preţurile au crescut cu aproximativ 25%, potrivit Cristinei Corojan, coodronatorului de vânzări al dezvoltatorului Mivan Development. Preţul unui metru pătrat în ansamblul Cosmopolis a crescut cu 250 de euro de la lansarea în septembrie 2007, astfel că acum el costă 1.150 de euro, faţă de 900 de euro cât era atunci. La fel stă situaţia şi în cazul locuinţelor din cadrul proiectului Greenfield I dezvoltate de Impact. „Preţurile actuale sunt cu circa 35% mai mari faţă de momentul lansării primelor apartamente pentru vânz

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING NEWS Banca Transilvania a anunţat oficial că a cumpărat BRD Pensii. Cea mai mare bancă din România intră pe segmentul de pensii private obligatorii Pilon II

Mediafax acum 2 ore
“Achiziţia este un pas strategic al Grupului Financiar Banca Transilvania, prin care dezvoltăm fondurile de pensii facultative - Pilon III, existente deja în oferta noastră, şi ajungem pe o piaţă nouă, fondurile de pensii administrate privat - Pilon

Jucătoarea de tenis, Sorana Cîrstea, a fost învinsă în primul tur la Roland Garros

Ziua Constanta acum 37 minute
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de rusoaica Ana Blinkova cu 6-3, 3-6, 7-6 (10/5), marţi, în prima rundă a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului. Cîrstea (34 ani, 30 WTA), cap de serie numărul 28, s-

Cinci oraşe, conectate la Sistemul Informatic pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă

Mediafax acum 2 ore
Cinci municipii reşedinţă de judeţ au fost conectate la Sistemul Informatic pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă. Anunţul a fost făcut marţi de Ministerul Afacerilor Interne. Până în prezent, peste 300 de localităţi au fost conectate la sistem.

Ce avere are generalul de la vârful SRI care se pensionează la 48 de ani

HotNews acum 3 ore
Adjunct al directorului Serviciului Român de Informații, Generalul Cristian Bizadea fusese numit în funcție în 2016. Acum, Bizadea se pensionează, la vârsta de 48 de ani. Cristian BizadeaFoto: SRI Potrivit celei mai recente declarații de avere, care

Parlamentul din Georgia trece peste veto-ul prezidenţial şi adoptă definitiv legea controversată referitoare la „agenţii străini” / Reacţii în Europa

HotNews acum o ora
Parlamentul georgian a trecut marţi peste un veto prezidențial și a adoptat definitiv o lege controversată privind influența străină, în ciuda numeroaselor proteste de stradă și a avertismentelor din partea Uniunii Europene și Statelor Unite împotri

Putin ameninţă Europa cu „consecinţe grave” dacă Ucraina foloseşte armamentul occidental împotriva Rusiei: Aliații NATO „să-și amintească că sunt state cu un teritoriu mic şi populaţie foarte densă”

G4Media acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat marţi Europa cu „consecinţe grave” dacă ţările NATO vor permite Ucrainei să folosească armamentul occidental pentru a ataca ţinte pe teritoriul rus, transmit agenţiile AFP şi EFE. „Aceşti reprezentanţi ai

Se întoarce vremea rea Avertizare de cod galben de ploi pentru județul Constanța!

Ziua Constanta acum 4 ore
Localităţi din opt judeţe situate în Muntenia, Dobrogea, Oltenia şi Banat sunt vizate de noi avertizări nowcasting Cod galben de ploi abundente şi descărcări electrice, emise marţi de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Astfel, până la or

Irlanda, Spania şi Norvegia au recunoscut Palestina ca stat. Decizia are ca scop menținerea speranţei pentru pace

Ziua Constanta acum 5 ore
Norvegia a recunoscut oficial marţi Palestina ca stat, a anunţat guvernul într-un comunicat de presă, un demers coordonat cu Spania şi Irlanda. Ministrul norvegian de externe, Espen Barth Eide, a descris recunoaşterea de către ţara sa a statului pal

Anchetă la Spitalul Judeţean din Sibiu: un chirurg, acuzat de colegi că vine beat la serviciu

Mediafax acum 6 ore
Medicii care îl reclamă pe doctorul Iulian Făgeţan au depus o sesizare la conducerea spitalului, în care acuză că acesta vine băut la serviciu şi tot aşa îşi tratează şi pacienţii. Medicul chirurg conduce Compartimentul Clinic de Chirurgie Orală şi

Eugen Tomac: România are un sistem de gestionare a frontierelor de înaltă calitate

Mediafax acum o ora
Europarlamentarul român Eugen Tomac susţine că votul Austriei din 8 decembrie 2022 privind extinderea spaţiului Schengen a fost un abuz. Asta după ce Comisia Europeană a stabilit că România are un sistem de gestionare a frontierelor de înaltă calita

Vremea

București
acum

17°
mar.

13°/21°
mie.

12°/23°
joi

13°/26°
vin.

17°/30°
Iasi
acum

15°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
joi

12°/23°
vin.

13°/28°
Constanta
acum

13°
mar.

13°/18°
mie.

13°/19°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

12°/21°
mie.

12°/20°
joi

11°/19°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

19°
mar.

11°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/26°
vin.

15°/25°