Ofaimoasa rubrica initiata de Zaharia Stancu in anii imediat postbelici purta titlul "tara de dincolo de Chitila". La vremea respectiva, Zaharia Stancu facea figura de gazetar de stanga. Nu pentru ca s-ar fi omorat el prea tare dupa comunisti, ci pentru ca trebuia sa-si dea obolul. Sub conducerea sa, in 1939, publicatia Azi dusese o campanie dura impotriva invaziei URSS in Finlanda. Daca ar fi stat la indoiala sa-si inroseasca cerneala din varful penitei, mai mult ca sigur tovarasii l-ar fi acuzat ca a fost fascist.
El gasise sintagma "tara de dincolo de Chitila" dintr-un impuls polemic fata de asa-zisii jurnalisti burghezi, care se ocupau, in viziunea sa, doar de cafenelele si barurile din centrul Capitalei, in loc sa mearga dincolo de Chitila, sa vada cum traiesc muncitorii si taranii. Eu cred insa ca sintagma lui Zaharia Stancu poate fi folosita azi si de presa noastra independenta. Aceasta pentru ca ea are un grad de generalitate care o face valabila dincolo de politica, fie aceasta de dreapta sau de stanga. Tara de dincolo de Chitila ar insemna, in acest context, tara de dincolo de perimetrul Palatul Victoriei - Dealul Mitropoliei - Palatul Cotroceni. Asupra acestui spatiu si-au concentrat jurnalistii si politicienii maxima lor atentie. Micile si marile intamplari de aici sunt infatisate pe larg si comentate minutios in jurnale, in cele doua Camere ale Parlamentului, la conferintele de presa ale partidelor. Din aceasta cauza, riscam sa judecam tara dupa ceea ce vedem si auzim in centrul Bucurestiului.
Tara se intinde insa si dincolo de centrul Capitalei, dincolo de Bucuresti; dincolo de Chitila, cum ar fi zis Zaharia Stancu. A o judeca numai dupa ceea ce se intampla aici ar insemna o enorma greseala. In spatiul mediatizat dintre Palatul Victoriei, Dealul Mitropoliei si Palatul Cotroceni, ultimii ani de istorie par a fi schimbat radical viata de zi cu
