Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Povestea berii Gambrinus şi a Fabricii Griviţa. Pactul berarului Gambrinus cu diavolul

Publicat in Adevarul, luni 24 iunie 2013 ·

Povestea berii Gambrinus a început în anul 1869, iar berea a fost de-a lungul timpului una dintre cele mai căutate băuturi autohtone. Legenda spune că aceasta a luat fiinţă dintr-un pact pe care un sticlar pe nume Gambrinus l-a făcut cu diavolul, urmând ca renumele berii să treacă peste mări şi ţări, ajungând şi în România.

Berea a fost de-a lungul timpului una dintre cele mai căutate băuturi româneşti, iar Fabrica Griviţa s-a numărat printre primele de acest gen din ţară. Zeci de ani, berea Gambrinus a fost produsă în fabrica bucureşteană, iar românii s-au îndrăgostit iremediabil de gustul acesteia.

Fabrica Griviţa şi berea Gambrinus, o parte din istoria Capitalei

Fabrica de bere Luther, aşa cum se numea iniţial fabrica Griviţa, a fost ridicată în anul 1869 de neamţul Erhard Luther, cel care a venit în Bucureşti cu reţete nemţeşti de bere. La câţiva ani de la inaugurare, fabrica de la marginea Capitalei a câştigat titlul de furnizor al Curţii Regale.

Berea Gambrinus a fost făcută în fabrica Griviţa timp de aproximativ 50 de ani şi a fost una dintre cele mai băute beri, dar şi una dintre cele mai longevive mărci, potrivit capital.ro. În anii '90, berea Gambrinus era renumită pentru faptul că se putea găsi în sticlă de 1 litru, producătorii intuind atunci cererea pentru ambalaje care să ofere o cantitate cât mai mare de bere.

În anul 1905, fabrica a fost vândută unor nemţi care au continuat tradiţia berii, după cum povesteşte istoricul Constantin Stolnici: „Au cumpărat-o fraţii Czell, care aveau fabrica de bere de la Dârste, din Braşov. Şi au menţinut-o sub numele de fabrica Luther, intrând în concurenţă cu o fabrică mult mai puternică, cea a lui Dumitru Bragadiru din Calea Rahovei“ , povesteşte istoricul.

După cel de-al Doilea Război Mondial, fabrica a fost naţionalizată, iar băutura produsă acolo era una dintre cele mai căutate di

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum 56 minute
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 51 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 10 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 2 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 2 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 3 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum 2 ore
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

NATO, UE şi SUA condamnă exercițiile nucleară ale Rusiei. Rușii au explicat de ce le-au efectuat

Wall-Street.ro acum o ora
NATO, UE şi SUA au calificat drept iresponsabile exerciţiile militare pentru folosirea unor arme nucleare tactice anunţate mai devreme de Moscova, care şi-a motivat această decizie în urma declaraţiilor unor oficiali occidentali şi implicării crescâ

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

20°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°