Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Puşcăriaşii vor sex total între ei

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 17 aprilie 2012 ·

Directorii de penitenciare sunt asaltaţi de cereri pentru Camera intimă de la deţinuţii amorezaţi. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU

Claie peste grămadă! Aşa s-ar putea descrie situaţia din puşcăriile româneşti, începând cu acest an, de când penitenciarele europene s-au hotărât să ne trimită acasă aproape 12.000 de borfaşi. Aceştia se vor adăuga celor 31.448 de deţinuţi, atât câţi erau înregistraţi, în penitenciare, la începutul lunii aprilie.

Cu toate că numărul persoanelor private de libertate din România era extrem de mare faţă de locurile disponibile, indicele de ocupare fiind de 117,73%, o dată cu venirea celor de peste hotare, gradul de ocupare va fi alarmant: 162,65%.

Referitor la această situaţie extremă, directorul general al Administraţiei Penitenciarelor, Ioan Băla, ne-a declarat: "Dosarele acestora vor fi transmise în România pe cale diplomatică şi vor fi reanalizate de instanţele româneşti pentru echivalarea sentinţelor. O să avem în vedere suplimentarea de resurse financiare pentru refacerea unor spaţii, preluarea unor spaţii aparţinând Ministerului Apărării Naţionale, construcţia de noi penitenciare precum şi alocarea de fonduri pentru finalizarea unor lucrări de investiţii demarate în anii anteriori".

Cuibuşorul de nebunii, la mare căutare

Pe lângă toate aceste probleme, şefii penitenciarelor româneşti sunt puşi la zid de lege. Ei trebuie să aprobe homosexualitatea chiar sub nasul lor sau riscă să fie daţi în judecată. Şi asta nu pentru că ar fi asaltaţi de cereri ale deţinuţilor innebuniţi după plăcerea de a face sex cu consoarta, fie ea soţie sau iubită, ci pentru că se văd puşi într-o situaţie inedită: să încurajeze homosexualitatea.

Din 2007, de când noua Lege a penitenciarelor a permis întreţinerea de raporturi sexuale ale deţinuţilor cu consoartele, în spaţiul de detenţie, şi până acu

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Hamasul „studiază” o contrapropunere israeliană de armistiţiu în războiul din Fâşia Gaza

Ziare.com acum 46 minute
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă sâmbătă, 27 aprilie, că ”studiază” o contrapropunere israeliană în vederea unui armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza şi unei eliberări a ostaticilor, o nouă evoluţie în negocieri aflate într-un punct mor

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 4 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

VIDEO: Liderul bandei de motociclişti MC Comanches a fost arestat în Spania într-o operațiune Europol la care au participat polițiști români

HotNews acum o ora
Liderul bandei de motociclişti MC Comanches, care este acuzat în România de tentativă de omor, a fost arestat în Spania. El a fost capturat în urma unei operațiuni sub egida Europol la care au luat parte agenți ai Poliţiei Naţionale iberice, într-o

Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: România are nevoie de stabilitate monetară

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că îl susţine pe Mugur Isărescu, 74 de ani, aflat de peste trei decenii la cârma Băncii Naționale, pentru un nou mandat deoarece „România are nevoie de stabilitate monetară”. Marcel Ciolacu și Mugur Isăres

Canotaj: Încă o medalie pentru România la Szeged – bronz la 8+1 masculin

News.ro acum 28 minute
Echipajul de 8+1 masculin format din Mihăiţă Ţigănescu, Ciprian Tudosă, Constantin Adam, Mugurel Vasile Semciuc, Florin Arteni, Sergiu Bejan, Ştefan Berariu, Florin Lehaci şi Adrian Munteanu a câştigat, sâmbătă, medalia de bronz la Campionatele Euro

Premierul Ciolacu: Avem cea mai mare evaziune din Europa şi avem cele mai mici taxe. Înţeleg, când ai cele mai mici taxe, măcar pe alea să le plătim. Noi avem şi taxe mici şi avem şi evaziune mare. Ceva nu funcţionează

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că România are cea mai mare evaziune din Europa, dar şi cele mai mici taxe şi a adăugat că, dacă avem cele mai mici taxe, măcar pe acelea să le plătim. El consideră că în această situaţie ceva nu funcţionează. Marc

Un oficial român, despre armata obligatorie: „Exclus aşa ceva! Am făcut un an şi patru luni. A fost cam lungă”

Ziare.com acum 3 ore
Marcel Ciolacu, premierul României exclude reintroducerea stagiului militar obligatoriu. El spune că acele vremuri s-au dus și că România are nevoie de o armată de profesioniști. Ciolacu a mai dezvăluit că a făcut armată 1 an și 4 luni și că i s-a p

Nicolae Ciucă, despre Iulian Dumitrescu: Nu există în acest moment aprobarea PNL pentru această candidatură

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă de jurnalişti dacă Iulian Dumitrescu rămâne candidatul PNL pentru CJ Prahova. „La nivelul PNL am luat decizia ca fiecare candidat la primăriile municipiilor de judeţ şi la nivelul Consiliilor ju

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek cu 6-1, 6-1, în turul trei la Madrid

News.ro acum 3 ore
Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial şi favorită 27, a fost învinsă, sâmbătă, de liderul mondial Iga Swiatek, în turul trei la Madrid. Cîrstea a fost învinsă, scor 6-1, 6-1, după o oră şi 17 minute. Prin prezenţa în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asi

Marcel Ciolacu, întrebat dacă va candida la prezidențiale: „Haideţi să vedem după data de 9 iunie”. Președintele PSD spune că „e ferm convins” că Geoană candidează

HotNews acum 3 ore
Rezultatele alegerilor locale și europarlamentare vor fi hotărâtoare în decizia de a a candida la alegerile prezidențiale, a indicat sâmbătă Marcel Ciolacu într-o emisiune la PrimaTV. În schimb, el spune că este „ferm convins” că Mircea Geoană va ca

Vremea

București
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

21°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°