Dirijorul corului „Ateneu" din Bacău s-a cunoscut cu poetul național, pe vremea când ambii erau liceeni. Prietenia celor doi s-a sudat și mai bine, un an mai târziu, în tabăra de la Homorod, când unul cânta la acordeon, iar celălalt scria poezii

Ion Bănică (78 de ani), fost profesor de muzică al Liceului de Artă „George Apostu", actual dirijor al corului „Ateneu", povestește cum, în 1954, l-a cunoscut pe marele poet național Nicolae Labiș la o petrecere în București.

Cei doi erau elevi: Bănică la Liceul „Dinu Lipatti", iar Labiș la „Școala de jurnalism". Prietenia dintre cei doi avea să dureze doar trei ani, aceștia fiind și ultimii din viața poetului național. „M-am împrietenit cu Labiș la o chermeză. Era o petrecere între tineri, organizată de elevii școlii de jurnalism, unde studia Labiș. El avea 18 ani și eu 22. Parcă îmi amintesc și acum acea seară. Petrecerea avea loc într-o clădire frumoasă, undeva pe lângă «Casa Scânteii»", își amintește profesorul Bănică.

Labiș a rămas memoria dirijorului, ca un tip retras și mare iubitor de bere și de pescuit. „Uneori mergeam împreună la pește pe la tot felul de pârâuri din zona Bucureștiului. De obicei eu nu prindeam nimic, iar Labiș doar câțiva chitici", râde profesorul de muzică.

„El scria poezii, eu compuneam partituri"

Prietenia dintre cei doi a devenit și mai mare, în timpul unei tabere de trei luni la Băile Homorod. Profesorul Bănilă afirmă că, de multe ori Labiș era un tip tăcut, însă avea farmecul lui aparte. „Era un om liniștit, dar de multe ori făcea glume excelente. Îmi amintesc cum, în acea tabără râdea cu toată fața, când, într-o seară eu și Mircea Sântimbreanu, prezent și el în tabără, ne-am costumat în gladiatori. Sântimbreanu era înalt și eu scund. Parcă eram «Pat și Patașo»", mai povestește printre zâmbete profesorul Bănilă.

În cursul zilei, pe parcursul întregii tabere,