Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vanghelie: Aş colabora inclusiv cu Boc şi cu Băsescu ca să atrag investiţii

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 20 ianuarie 2011 ·

Primarul sectorului 5 Marian Vanghelie s-a întâlnit marţi cu Jay Burgess şi Ryan Barnes, înalţi oficiali ai Departamentului de Comerţ al SUA.

Întâlnirea a avut loc la sediul Departamentului de Comerţ al SUA, din Washington. În timpul discuţiilor, Vanghelie a subliniat faptul că România este un loc excelent pentru investiţii. El a afirmat faptul că "românii reprezintă cea mai muncitoare, calificată şi serioasă resursă umană din Europa de sud-est".

Edilul sectorului 5 a plecat în SUA în urma invitaţiei adresate de către vicepreşedintele Fundaţiei pentru Apărarea Democraţiilor, fostul ambasador american Richard W. Carlson.

"Sunt dispus să fac orice efort, inclusiv acela de a colabora cu actualul Guvern şi cu Preşedintele Băsescu, pentru a atrage investiţiile străine în România - în special pe cele din Statele Unite ale Americii, având în vedere faptul că situaţia economică a ţării noastre este la pământ", a adăugat Marian Vanghelie.

Oficialii Departamentului de Comerţ al SUA au dat asigurări de colaborare şi asistenţă, în încercarea primarului Vanghelie de a atrage, în România, investitori din Statele Unite, stabilind în acest sens, un calendar de contacte pentru perioada următoare.

"O să am şi câteva întâlniri cu congresmeni, manageri de administraţie publică locală, dar şi cu organizaţii nonguvernamentale şi cu lideri de sindicat din învăţământ", a explicat Vanghelie, înainte de a pleca din România.

Acesta a explicat că mai vrea să convingă multinaţionale americane să vină şi să investească în România: "Cred că sunt multe companii interesate să investească, dar nu vin în România pentru că nu găsesc o cale de comunicare cu guvernul", a adăugat primarul. După ce va afla cum s-a dezvoltat Washingtonul şi va încerca să ajungă chiar şi la Casa Albă, Vanghelie va mai face vizite în New York, Israel şi Londr

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 51 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum 24 minute
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Gandul acum 22 minute
Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Ma

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 2 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 9 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 2 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 2 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 7 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum 2 ore
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

19°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

12°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

9°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°