Nu poti sa fii cronicarul propriului concert. Risti de cele mai multe ori sa te plasezi la extreme in ceea ce priveste judecata evolutiei tale sau a grupului de muzicieni din care faci parte. De aceea, pentru a povesti totusi ceea ce mi s-a intamplat, voi apela la o pagina dintr-un jurnal fictiv.
Sfarsit de septembrie 2007. Ma gasesc in onoranta situatie de a participa la Festivalul international de muzica contemporana "Toamna Varsoviana", aflat la cea de a... cincizecea editie. Colegii mei din grupul Pro Contemporania, Irinel Anghel si Andrei Kivu, erau pentru a doua oara invitati la acest festival, una dintre cele mai importante manifestari de gen din lume dedicate muzicii noi. Sorin Romanescu si subsemnatul eram insa pentru prima data nu doar la festival, ci si in orasul Varsovia.
Greu sa scrii despre Varsovia dupa ce vii dintr-un Bucuresti in prag de colaps din punctul de vedere al traficului, sufocat in consecinta de o poluare severa datorata lipsei de vegetatie si a celor (doar?) un milion de masini. Orasul Varsovia se afla exact la polul opus. Aproape ras de pe fata pamantului in timpul razboiului, a fost reconstruit cu viziune, astfel ca acum incanta ochiul bucuresteanului haituit de propria neputinta, prin spatiile largi - aproape americane - prin multimea parcurilor, lipsa prafului si o populatie de doar un milion cinci sute de mii de locuitori nu lipsiti de griji, dar preponderent calmi si politicosi.
Despre festival si modul superlativ in care vom fi tratati ne povestisera Irinel Anghel si Andrei Kivu care culegeau acum, prin cea de a doua invitatie - unicele prezente romanesti ale editiei, de altfel - roadele unei prestatii considerate o adevarata revelatie cu ocazia primului lor concert la Toamna Varsoviana. Din punct de vedere tehnic, proiectul nostru intitulat Electric Pro Contemporania este unul destul de (daca nu chiar foart
