Magistraţii au acordat daune morale unui membru al grupului intelectual-religios „Rugul Aprins“ pentru atrocităţile suferite în puşcăriile comuniste. Emanoil Mihăilescu (75 de ani), cel mai tânăr membru al lotului „Rugul Aprins“, a câştigat în instanţă despăgubiri de 600.000 de euro.
Când a intrat prima dată la închisorea Fortul 13 Jilava, a avut un şoc. Odată trecut pragul puşcăriei, simţea fiecare suferinţă fără ca măcar să o fi trăit încă. Aşa îşi începe povestea Emanoil Mihăilescu. Îşi aminteşte perfect anul 1958, când a fost arestat, şi povesteşte totul cu o cursivitate de parcă cei 50 de ani scurşi de la terifiantele acţiuni ale Securităţii împotriva intelectualilor nici n-au existat.
CITIŢI ŞI:
Mărturisirile unui fost deţinut politic: „Mă băteau cu furtunul de cauciuc până leşinam”
Exclusiv/ Drama unui fost deţinut politic: "A fost ca la Auschwitz, doar că nu ne-au gazat"
„Participasem la mai multe conferinţe la Mănăstirea Antim, alături de profesori universitari, studenţi, preoţi, muzicieni sau scriitori. Securitatea m-a acuzat de uneltire contra ordinii sociale şi m-a închis cinci ani", îşi aminteşte Emanoil Mihăilescu, cel mai tânăr membru al grupului „Rugul Aprins".
În 1948, în plină teroare comunistă, singurul refugiu cultural al lui Emanoil Mihăilescu, student în anul IV la Arhitectură, a fost să participe la întrunirile „Rugului Aprins" de la Mănăstirea Antim. Cel care l-a indrodus în acest mediu a fost colegul său de grupă, Gheorghe Văsâi.
„Amfitrionul acestor întâlniri era părintele Daniil de la Rarău, un om inteligent, cu o vastă erudiţie. El a creat la Antim un spaţiu care era frecventat de lumea intelectuală a Capitalei, dar şi de alţi monahi. În Bucureşti, se mai auzeau încă tancurile Armatei Roşii, iar aceste întruniri ne umpleau sufletul de bucurie", rememorează Mihăilescu.
@N_P